• golul gazdelor a fost marcat de Bogdan Dumitru, din lovitură liberă, în minutul 84 • în runda următoare, Sportul joacă în deplasare, la Popeşti Leordeni
Una caldă alta rece, după victoria categorică din toate punctele de vedere de la Cernavodă, pentru Sportul Chiscani a urmat o evoluţie modestă şi un rezultat pe măsură, etapa trecută, pe teren propriu în faţa unei adversare, Progresul Spartac, care nu a excelat cu nimic dar care a profitat de două gafe în apărare ale formaţiei gazdă.
Sportul a fost superioară doar la capitolul posesie a mingei, dar de fiecare dată acţiunile gazdelor s-au încheiat la marginea careului advers.
La fel ca şi în partida de la Cenavodă, Mădălin Pascu (min. 4) a dat startul acţiunilor de atac al gazdelor, acesta a încercat să-l surprindă pe portarul bucureştenilor cu un voleu din afara careului însă mingea a trecut razant cu transversala. Patru minute mai târziu, Zaharia a fost deposedat, în momentul şutului, de fundaşii adverşi. Pe fondul dominării echipei gazdă, Progresul a replicat printr-un contraatac rapid dar Vlad a trimis mingea peste transversală. Semnalul de alarmă tras de oaspeţi nu a fost luat în seamă de gazde, astfel că, în minutul 18, bucureştenii au deschis scorul tot după un atac rapid, Militaru a trecut de Pârlog, a şutat la poartă, Popescu a respins mingea în faţă, iar Marius Diţu a trimis-o în plasă, de la marginea careului mic şi Progresul Spartac conducea cu 1-0.
Putea fi 1-1 în minutul 21, când Moldoveanu a trimis mingea din corner spre colţul lung al porţii adverse dar Săndescu a avut o intervenţie salutară pentru echipa sa şi a evitat golul.
Într-un singur minut, Militaru a încercat să-l surprindă de două ori pe Popescu însă nu a reuşit să fructifice pasele primite de la colegii săi.
Sportul Chiscani a continuat să atace însă până la pauză şi-a mai creat doar o singură situaţie de poartă, în minutul 35, când Zaharia a centrat de pe stânga dar Preda a trimis mingea, cu capul, peste transversală.
În repriza a doua, Sportul Chiscani a dominat teritorial dar timp de 25 de minute dar nu a periclitat poarta oaspeţilor. Progresul în schimb a profitat de o altă gafă a apărării gazdelor şi şi-a dublat avantajul după reuşita lui Apostol.
În minutul 73, Eduard Radu de la oaspeţi a primit cel de-al doliea cartonaş galben şi a fost trimis la cabine. Lovitura liberă acordată gazdelor a fost executată foarte bine de Bogdan Dumitru însă portarul bucureştenilor a scos mingea de sub transversală. Putea fi 3-0 pentru oaspeţi în minutul 76 dar mingea trimisă din lovitură liberă de Donca a trecut pe lângă vinclul porţii lui Popescu.
Opt minute mai târziu, Sportul Chiscani a beneficiat la rândul ei de o lovitură liberă, de la 18 metri, Bogdan Dumitru a trimis mingea în plasă, la colţul lung şi partida se relansa. Cu un jucător în plus, echipa gazdă a atacat haotic şi nu a avut luciditatea necesară pentru a obţine măcar un rezultat de egalitate.
Sportul Chiscani: Popescu – M. Pascu, Preda, Pârlog (min. 30: B. Dumitru), Boga – Adamache - Bălan (min. 55: Iordache), Moldoveanu, Zaharia, A. Radu – V. Mihai (min. 46: G. Chihaia).