• meciul din etapa a 24-a începe la ora 17.00
După ce etapa trecută a jucat pe terenul echipei de pe locul al doilea, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, unde a făcut un joc foarte bun dar a pierdut pe mâna arbitrului de centru, Sportul Chiscani primeşte sâmbătă vizita formaţiei de pe primul loc din Seria I a Ligii a III-a, AFC Hărman. La al doilea sezon al său în acest eşalon, adversara jucătorilor pregătiţi de Georgel Pascu a avut un parcurs foarte bun şi se află pe primul loc în grupă. Conform raportului valoric de forţe din cele două tabere, Sportul Chiscani porneşte cu şansa a doua însă dacă jucătorii antrenaţi de Georgel Pascu vor evolua cu aceeaşi ambiţie ca etapa trecută ei pot obţine sâmbătă un rezultat pozitiv.
La Sportul Chiscani tot lotul este valid pentru acest joc important.
“Întâlnim lidera grupei, nu vom avea o misiune uşoară chiar dacă jucăm pe teren propriu, dar între timp şi tânăra noastră formaţie a crescut în omogenitate şi putem şi noi să tindem către lucruri mai îndrăzneţe. Cu sprijinul supoerterilor, pe care îi aşteptăm în număr mai mare la stadion, sperăm să punem capăt seriei de meciuri în care nu am reuşit să obţinem niciun punct”, a declarat antrenorul Georgel Pascu.