Eşec total pentru Sportul Chiscani la primul contact cu eşalonul al treilea al fotbalului românesc, acolo unde a promovat în această vară. Desigur, se poate spune că echipa pregătită de Georgel Pascu nici nu a avut şansă la tragerea la sorţi în prima fază naţională a Cupei României, deoarece a trebuit să se întâlnească cu una dintre cele mai puternice echipe din Liga a III-a, însă tot atât de adevărat este că miercuri după-amiază, Sportul Chiscani a avut una dintre cele mai slabe evoluţii din acest an. Practic, pentru a-şi asigura calificarea în turul al doilea Viitorul II Constanţa a avut nevoie de doar 25 de minute. Constănţenii au deschis scorul în minutul 3, când Stoica a profitat de o mare gafă a lui Bogoş, i-a pasat în faţa porţii lui Ene care a deschis scorul. Pe fondul dominării oaspeţilor,
Sportul a fost la un pas de a egala numai că Vali Durbacă nu a putut să-l învingă din 3 metri pe portarul Căbuz. Coautorul primului gol, Stoica (min. 20) a reuşit să majoreze avantajul formaţiei sale la 2-0, după o pasă a lui Ene, iar în minutele 24 şi 25 Viitorul a mai înscris de două ori prin Ciocâldău şi Cruceru din penalty şi partida era jucată. În această perioadă constănţenii au mai avut o mare şansă de gol, însă Claudiu Boariu a reuşit să degajeze mingea de pe linia porţii. Până la pauză Stoica, Ene şi Ciocâldău şi-au trecut numele pe lista marilor ratări, dar şi Sportul Chiscani a avut o şansă uriaşă de gol, pe care a irosit-o Ionuţ Huţu, în minutul 40.
Repriza a doua a fost 2-2
Gazdele au început mai curajos repriza a doua şi la nouă minute de la reluare, după un corner executat de Andrei, Claudiu Boariu a redus din diferenţă. Două minute mai târziu, Huţu a rămas singur cu Căbuz însă nu a reuşit să-l învingă. Pe fondul unui joc echilibrat, echipa pregătită de Cristian Cămui şi Vasile Mănăilă a marcat din nou în minutul 70 prin Vlad Rusu, după o pasă primită de la Ciocâldău. Techiu a ratat cu poarta goală în minutul 76, însă zece minute mai târziu Turiac a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă, iar Vali Durbacă a transformat penalty-ul acordat gazdelor şi scorul a devenit 5-2 în favoarea constănţenilor. Sportul ar fi putut înscrie din nou în minutul 89, însă Techiu nu s-a descurcat în situaţie de unu la unu cu portarul Căbuz. Scorul final al partidei, 6-2, pentru Viitorul II Constanţa a fost stabilit în primul minut de prelungire al reprizei a doua de Panait, iar trupa lui Hagi merge meritat în etapa a doua a Cupei României.
Sportul Chiscani: Ghighimoc - Gaşpar, Cl. Boariu, Dobrin, Stângaciu (min. 46: Chihaia) - Turiac, Bogoş (min. 52: Techiu), Costache, Huţu (min. 80: Zărnescu) - C. Andrei, V. Durbacă.
Instructor: Georgel Pascu
Viitorul II Constanţa: Căbuz - A. Rusu, Băluţă, Piciu, Mitache (65: Panait) - Neniţă, B. Vasile, Cicâldău, Cruceru (min. 74: Măţan) - Stoica, Ene (min. 46: V. Rusu).
Antrenor: Cristian Cămui.