* după ce la pauză a condus cu 1-0, echipa gazdă s-a impus în final cu 6-1
Sportul Chiscani a jucat de la egal la egal cu Aerostar în primele 60 de minute. Băcăuanii au deschis repede scorul, prin Viorică, 1-0, în minutul 8. Vișinar (min. 22) a ratat un penalty, iar șase minute mai târziu Olaru a fost salvat de transversală.
Sportul Chiscani a egalat scorul la șuturi în transversală. Mocanu s-a remarcat în minutul 35 când a scos, in extremis, mingea trimisă din 6 metri, cu capul, de Potor. Putea fi 1-1 la pauză, însă în minutul 44 Mohoriță nu a reușit să înscrie, în situație de unu la unu cu Mocanu.
La trei minute de la reluare, Aerostar și-a dublat avantajul, 2-0, după ce Zaharia a transformat un penalty făcut cadou de arbitrul de centru.
În minutul 59, Mohoriță a redus din diferență. Aerostar a marcat prin Zaharia, iar de la 3-1 Sportul Chiscani nu a mai contat în joc. Vraciu, Izmană și Belciu au mai înscris pentru gazde, iar Aerostar s-a impus cu 6-1.
“Din punctul meu de vedere, primele 60 de minute au fost echilibrate, după aceea nu pot să explic acea cădere. Gazdele au primit un penalty cadou în repriza a doua, dar Aerostar este o echipă care merită să joace în play-off”, ne-a declarat antrenorul Daniel Pleșa.
Sportul Chiscani: Olaru – Iancu, Sloată, Sima, Tarozzi – Mohoriță, Scarlat, Iacob, Petrescu – Potor, Izvoranu. Au mai jucat Chiriac, Moise și Stroe.