• sâmbătă, la Chiscani vine Metalosport • miercurea viitoare, Sportul joacă la Avântul Valea Mărului, apoi acasă, cu AFC Odorheiul Secuiesc • “Ne aşteaptă trei meciuri de foc, din care trebuie să scoatem cât mai multe puncte”, spune Gigel Costache
Sportul Chiscani se pregăteşte în aceste zile pentru partida de sâmbătă cu Metalosport Galaţi, una la fel de decisivă ca şi precedenta. Conform precizărilor făcute de Gigel Costache, echipa din Chiscani are nevoie de 3 puncte în jocul de sâmbătă pentru ca jucătorii să abordeze cu un moral bun cele două meciuri de săptămâna viitoare, miercuri cu Avântul Valea Mărului, în deplasare, şi sâmbătă, cu AFC Odorheiu Secuiesc, pe teren propriu.
“Am început bine returul, spun eu, însă rezultatele nu au fost în concordanţă cu jocul echipei. Sâmbăta trecută am spart gheaţa, am câştigat în faţa unei echipe bune, Olimpia Rm. Sărat şi am luat o gură de oxigen. Ne aşteaptă însă trei meciuri de foc din care trebuie să scoatem cât mai multe puncte: sâmbătă jucăm acasă cu Metalosport, miercurea viitoare mergem la Avântul Valea Mărului, echipă care, de asemenea, vrea să scape de retrogradare, apoi întâlnim la Chiscani formaţia aflată sub noi, în acest moment, AFC Odorheiu Secuiesc. Cu maximă seriozitate la antrenamente, eu sunt convins că putem trece cu bine peste această perioadă dificilă”, a declarat Gigel Costache, căpitanul echipei Sportul Chiscani.
Jucătorul cu cel mai bogat palmares din cadrul echipei a spus că Sportul Chiscani are un plus acum faţă de turul actualei ediţii de campionat, omogenitatea lotului, un atuu care poate fi decisiv în realizarea obiectivului, menţinerea în Liga a III-a. “Eu sunt convins că vom rămâne în Liga a III-a pentru că în această primăvară suntem mult mai uniţi. S-a format un grup de jucători, unii cu experienţă, ceilalţi cu dorinţa afirmării, şi toţi vorbim aceeaşi limbă pe teren. Primarul Costică Cojea şi Consiliul Local Chiscani fac eforturi pentru a ne crea toate condiţiile pentru performanţă, iar noi vom demonstra în teren, că merităm încrederea care ne-a fost acordată. Aşteptăm cât mai mulţi suporteri la partida cu Metalosport”, a mai spus Gigel Costache.