În Liga a IV-a urmează două etape cu meciuri importante, care pot decide deja ierarhia la vârful clasamentului pentru sezonul de toamnă.
Sâmbătă, la Traian se derulează derby-ul Sportul Chiscani, formaţie aflată în imediata apropiere a podiumului şi echipa de pe locul secund al clasamentului, Fortino Ianca. Ambele au jucători valoroşi, ambele îşi doresc victoria pentru a-şi păstra intacte şansele la locul întâi.
Alte două jocuri interesante au loc la Şuţeşti, între Voinţa din localitate şi Victoria Traian şi respectiv la Gropeni, acolo unde formaţia gazdă, Dunărea, primeşte vizita revelaţiei sezonului de toamnă, Siretul Vădeni.
Lidera, FC Tufeşti, are o misiune uşoară în partida de pe teren propriu cu CS Făurei, la fel şi Viitorul Galbenu în deplasarea de la Victoria Deduleşti.
Înaintea acestei etape locul întâi este deţinut de FC Tufeşti, cu 18 puncte (golaveraj 40-8), pe locul al doilea se află Fortino Ianca 18 puncte (29-4), iar pe treilea Victoria Traian 16 puncte.
Etapa a 8-a programează meciurile:
Voinţa Vişani - Voinţa Găiseanca
Sportul Chiscani - CS Fortino Ianca
FC Tufeşti - CS Făurei
Victoria Deduleşti - Viitorul Galbenu
Victoria Cazasu - Avântul Mircea Voda
Dunărea Gropeni - Siretul Vădeni
Voinţa Şuteşti - Victoria Traian