• meciul s-a desfăşurat în prima zi a cantonamentului montan • Mirescu a marcat golul victoriei pentru Sportul Chiscani
Fără cele două achiziţii importante făcute în această iarnă, Emmanuel Ndigwe (menajat) şi Mucuţă rămas la Brăila, Sportul Chiscani a câştigat vinerea trecută cu 1-0, amicalul susţinut cu CSM Moineşti din Liga a IV-a. Unicul gol al partidei a fost înscris de Mirescu în minutul 62 după o acţiune la care a participat şi Gigel Bordei, jucător venit în această iarnă de la Dacia Unirea, a cărui prestaţie a fost apreciată de antrenorul Georgel Pascu. Partida s-a încheiat doar cu 1-0 pentru că în poarta celor de la Moineşti, în prima repriză a apărat George Tudor, iar prestaţia acestuia a fost una de excepţie. Tudor a apărat un penalty executat de Huţu şi, de asemenea, a avut intervenţii foarte bune în situaţii de unu la unu cu Mirescu, Huţu şi Liviu Chiriac. Sportul Chiscani a mai înscris un gol, însă acesta a fost anulat, în mod eronat, pe motiv de ofsaid. “Fiind primul amical este greu să tragi concluzii. Ne-am creat multe ocazii, am marcat de două ori, însă doar un gol a fost validat. A fost un antrenament reuşit, jucătorii şi-au mai descreţit puţin frunţile după antrenamentele cu caracter fizic de la Chiscani. Dar în continuare ne încărcăm bateriile pentru că ne aşteaptă un retur dificil. Avem timp şi pentru meciuri de verificare, dar acestea le vom disputa după cantonamentul de la Slănic Moldova”, a declarat antrenorul Georgel Pascu.
Sâmbătă dimineaţă, la ora 7.00 jucătorii au făcut primul antrenament, la ora 11.30 au intrat în sala de forţă, iar seara, au avut programată o şedinţă tehnico tactică, după care a urmat recuperarea, la bazin. “Este foarte grea această perioadă pentru jucători, însă de ea depinde evoluţia lor ulterioară în campionat, aşa că trebuie să-i acordăm mare atenţie”, a mai spus Georgel Pascu.
În primul amical Sportul Ciscani a evoluat în următoarea alcătuire: Turiac (min. 60: Tudor) – C. Boariu (min. 60: Gaşpar), Pârlog, Mădulărea, Zărnescu – Chiriac (min. 60: Bordei), Costache (min. 60: Graur), Bogdan, Huţu – Chihaia (min. 60: Pană) – Mirescu.