• formaţia pregătită de Georgel Pascu a fost învinsă cu 6-2 de cea mai bună echipă care a venit în retur la Chiscani, Ştiinţa Miroslava • în această săptămână, Sportul Chiscani dispută două meciuri: miercuri, la Atletico Vaslui, iar sâmbătă joacă acasă cu CSM Roman
Cu toate că jucătorii pregătiţi de Georgel Pascu au evoluat curajos în faţa celei mai bune eschipe care a venit în acest retur la Chiscani, Sportul a pierdut la scor, 6-2, partida cu Ştiinţa Miroslava. În afară de cele opt goluri marcate, ambele formaţii puteau să mai înscrie în acest joc, însă portarii celor două combatante au avut intervenţii spectaculoase.
La prima lovitură liberă pe care au obţinut-o, cea din minutul 6, oaspeţii au deschis scorul, Maxim a centrat în faţa porţii, iar Ndigwe a deviat mingea în vinclul propriei porţi. Sportul Chiscani a început cursa pentru restabilirea egalităţii, Huţu (min. 14) şi-a încercat şansa cu un şut de la distanţă, iar după alte două minute a centrat în careul oaspeţilor, Mirescu a recentrat în faţa porţii, iar Emmanuel Ndigwe a marcat golul egalizator. Bucuria gazdelor a durat doar trei minute pentru că, după o greşeală individuală în apărarea gazdelor, Sandu i-a readus în avantaj pe oaspeţi. Până la pauză Huţu, Mirescu sau Techiu au încercat să marcheze, însă niciunul dintre ei nu i-au creat emoţii portarului Ţintea.
Ştiinţa Miroslava a început mai bine repriza a doua, iar Tudor (min. 47) s-a remarcat la şutul lui Sandu. În minutul 51, Nemţanu a dus scorul la 3-1 pentru echipa vizitatoare. Sportul Chiscani a avut o tresărire de orgoliu şi, după numai zece minute, a redus din diferenţă după un gol spectaculos înscris de Ionuţ Huţu, după o fază la care au mai participat Techiu şi Ndigwe, iar speranţele gazdelor într-un rezultat bun renăşteau. Dar Techiu a ratat şansa egalării, iar, pe contraatac, oaspeţii au înscris prin Taciuc astfel că echipa antrenată de fostul vârf al Daciei Unirea, Cristian Ungureanu, s-a desprins la 4-2.
Sportul Chiscani s-a aruncat cu întreg efectivul în jumătatea adversă de teren în dorinţa de a limita proporţiile scorului şi a fost surprisă de oaspeţi prin alte două acţiuni de contraatac, Marin (min. 77) a marcat pentru 5-2, iar Taciuc a stabilit scorul final în minutul 90, 6-2, pentru Ştiinţa Miroslava.
În această săptămână Sportul Chiscani joacă două partide, miercuri elevii antrenorului Georgel Pascu vor evolua la Atletico Vaslui, iar sâmbătă pe teren propriu cu CSM Roman.
Sportul Chiscani: Tudor – Gaşpar, C. Boariu, Pîrlog (min. 56: Mucuţă), Bălan (min. 63: Mădulărea) – Mirescu (min. 62: Bordei), Bogdan, Chihaia, Huțu – Ndigwe (min. 82: Pană), Techiu.
Ştiinţa Miroslava: Ţintea – Cerneuţeanu (min. 79: Văleanu), Moisi, Tăcuţeanu, Maxim – Sariţanu, Sandu (min. 55: Chelaru), Munteanu (min. 73: Săvoaia), Nemţanu (min. 65: Ambrosie) – Taciuc, Marin.