Sportul Chiscani, învinsă cu 1-0 de Metalosport Galaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sportul Chiscani, învinsă cu 1-0 de Metalosport Galaţi

echipa din Chiscani a controlat jocul cap coadă, şi-a creat ocazii dar nu a avut om de gol  • nici şansa nu le-a surâs elevilor lui Georgel Pascu • arbitrul Marius Spânu le-a refuzat un penalty clar gazdelor

 

Sportul Chiscani a controlat cap coadă meciul cu Metalosport însă la final gălăţenii au fost cei care au plecat cu toate punctele. Echipa gazdă nu a avut nici de această dată om de gol, însă nici arbitrajul nu a fost unul bun, pentru că, în partea a doua a partidei, gazdelor le-a fost refuzat un penalty clar, la un henţ în careul gălăţean care s-a văzut şi din avion, însă centralul bucureştean Marius Spânu a trecut cu vederea acestă fază. De altfel, Spânu a acordat doar 3 minute de prelungire pentru repriza a doua, în condiţiile în care s-au făcut opt schimbări, iar jocul a fost întrerupt în două rânduri, câte un minut cel puţin, pentru tot atâtea accidentări.

 

Sportul Chiscani şi-a dorit să câştige acest joc şi şi-a creat o primă ocazie de gol în minutul 2, dar Zărnescu, din lovitură liberă, a trimis mingea peste transversală. Şase minute mai târziu, gazdele au periclitat din nou poarta apărată de Olteanu. Zărnescu i-a pasat lui Mirescu, acesta a deviat mingea spre Techiu numai că atacantul gazdelor a fost blocat de adversarul direct. Pe fondul dominării echipei gazdă, Metalosport a reuşit un contraatac în urma căruia a obţinut o lovitură liberă, Constantinescu a reluat mingea, cu capul, spre poartă, însă Tudor a fost la post. Sportul Chiscani a continuat să dicteze ritmul partidei fără însă a periclita poarta apărată de veteranul Olteanu. Şi, cum ocaziile se răzbună, la a doua acţiune în care au reuşit să treacă de jumătatea terenului, gălăţenii au deschis scorul. În minutul 24, nemarcat de nimeni la marginea careului, Munchiu a şutat în stânga lui Tudor, iar portarul gazdelor a fost nevoit să scoată mingea din plasă. Până la finalul primei reprize, Sportul Chiscani a asediat careul advers însă gălăţenii s-au apărat cu întreg efectivul astfel că tabela a rămas nemodificată.

Sportul Chiscani a dominat autoritar şi partea a doua a întâlnirii dar jucătorii ajunşi la finalizare au ratat şansa de a-şi readuce echipa în joc. La zece minute de la reluare, Techiu a centrat în faţa porţii, însă mingea s-a scurs în afara terenului fără ca vreunul dintre jucătorii gazdelor să o poată trimite în plasă. Cel mai periculos jucător al gazdelor a fost fundaşul central Claudiu Boariu. Acesta a şutat foarte bine de la 30 de metri în minutul 60 însă mingea a trecut puţin peste poartă. Cinci minute mai târziu Boariu a centrat în careu dar Mucuţă a trimis mingea peste transversală. Un minut mai târziu Zărnescu a executat foarte bine un corner însă Teleagă, atent, a respins mingea în afara terenurlui. Sportul Chiscani a continuat să atace, iar acţiunile gazdelor s-au sucedat cu mare repeziciune. În minutul 70, Gâţă a respins greşit mingea şutată de Gigel Costache, aceasta a ajuns la Bălan, care a şutat violent de la marginea careului dar Olteanu a fost la post. Bălan şi-a încercat din nou şansa dar nu a cadrat mingea pe spaţiul porţii, iar în minutul 72 Claudiu Boariu a reluat mingea pe spate dar, atent, Olteanu a reţinut-o. La o acţiune a lui Bogdan, unul dintre fundaşii oaspeţilor a jucat mingea cu mâna însă centralul a lăsat jocul să continue. Gigel Costache şi Claudiu Boariu şi-au trecut din nou numele pe lista ratărilor. În repriza a doua, jucătorii echipei Metalosport  au trecut periculos de mijlocul terenului abia în minutul 83, însă acţiunea lor a fost stopată de Pârlog. Cu toate că a avut o posesie foarte bună a mingei şi şi-a creat ocazii de gol cât pentru trei jocuri, Sportul Chiscani a pierdut cu 1-0 meciul cu Metalosport.

 

Sportul Chiscani: Tudor – Gaşpar (min. 46: Mucuţă), C. Boariu, Pîrlog, Zărnescu – Mirescu (min. 59: Bălan), Costache (min. 87: Bordei), Bogdan, Huţu (min. 74: Cireaşă) - Techiu, Chihaia.

Metalosport Galaţi: Olteanu – Gâţă, Teleagă, Sevastian, Oprea – Munchiu, Apostol, I. Chiriac (min. 46: Istrate), Mihu (min. 91: Stancu), - D. Chiriac (min. 74: Zaharia; min. 92: Medinţă), Constantinescu.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro