Sportivii români, aproape «invizibili» la Olimpiada de la Soci | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sportivii români, aproape «invizibili» la Olimpiada de la Soci

Biatlonistul Martin Fourcade a adus Franţei prima medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Soci, în proba de urmărire 12,5 km desfăşurată luni şi în care reprezentantul României, Cornel Puchianul s-a clasat pe locul 47, ultimul.
Pornit primul în cursă, datorită medaliei de aur de la sprint, câştigată cu o zi înainte, norvegianul Ole Einar Bjoerndalen a terminat sub podium, pe locul 4, la 25sec.9/10 (3 penalităţi).
Fourcade, în vârstă de 25 ani, numărul unu mondial, a fost înregistrat cu timpul de 33min.48sec.6/10, având o singură ratare în cele 4 sesiuni de tir (19 ţinte doborâte din 20). El a reuşit să-l devanseze cu 14sec.1/10 pe cehul Ondrej Moravec, fără greşeală la tir, care a intrat în posesia argintului, şi cu 24sec.2/10 pe un alt bilatonist francez, Jean-Guillaume Beatrix (1 penalitate la tir), medaliat cu bronz.
Cornel Puchianu a încheiat cursa la 4min.31sec.2/10 de învingător, cu 6 penalităţi.

Clasament final: (12,5 km + 4 sesiuni de tir):

1. Martin Fourcade (Franţa) 33:48,6 (1 penalitate)
2. Ondrej Moravec (Cehia) la 14,1 (0)
3. Jean-Guillaume Beatrix (Franţa) la 24,2 (1)
4. Ole Einar Bjoerndalen (Norvegia) la 25,9 (3)
5. Evgheni Ustiugov (Rusia) la 36,7 (1)
6. Simon Schempp (Germania) la 39,1 (1)
.....
47. Cornel Puchianu (România) la 4:31,2 (6)

Timea Sara a ratat calificarea în finala probei de sprint individual la schi fond

Sportiva Timea Sara a ratat, ieri, calificarea în finala probei de schi fond sprint individual de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, informează site-ul oficial al competiţiei, citat de mediafax.ro.
Sara a încheiat calificările pe locul 49, cu timpul de două minute, 48 de secunde şi 16 sutimi, la 16 secunde şi nouă sutimi de câştigătoarea Maiken Caspersen Falla (Norvegia).
În finala probei de schi fond sprint individual s-au calificat sportivele clasate pe primele 30 de locuri.

Pepene şi Pripici au ratat şi ei calificarea

De asemenea, sportivii români Paul Constantin Pepene şi Florin Daniel Pripici au ratat, marţi, calificarea în sferturile de finală ale probei de schi fond sprint individual de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, informează site-ul oficial al competiţiei.
Pepene a încheiat pe locul 65, cu timpul de trei minute, 51 de secunde şi 54 de sutimi, în timp ce Pripici a terminat pe poziţia 68, în trei minute, 52 de secunde şi 68 de sutimi.
Cel mai bun timp al calificărilor a fost obţinut de norvegianul Ola Vigen Hattestadt, trei minute, 28 de secunde şi 35 de sutimi.
În sferturile de finală ale probei de schi fond sprint individual s-au calificat sportivii clasaţi pe primele 30 de locuri.
De altfel, norvegianul Ola Vigen Hattestad a devenit marţi campion olimpic la schi fond în proba de sprint din cadrul Jocurilor Olimpice de la Soci, în urma unei finale marcate de o căzătură colectivă care a îngheţat podiumul aproape de jumătatea cursei, potrivit Agerpres.
Hattestad, înregistrat pe 1,8 km în 3min 38sec 39/100, i-a devansat pe suedezii Teodor Peterson, cu 1sec 22/100 - medaliat cu argint, şi Emil Joensson, cu 19sec 74/100 - medaliat cu bronz.
În coborâre, la jumătatea parcursului, o căzătură colectivă provocată de norvegianul Anders Gloeersen a rupt cursa în două, lăsându-i pe Hattestad şi Peterson departe înaintea celorlalţi.
Căzătură a redus la zero şi şansele la o medalie ale rusului Serghei Ustiugov, care şi-a rupt şi unul din beţe în incident, şi ale suedezului Marcus Hellner, unul dintre favoriţi.
Victoria lui Hattestad este totuşi logică, deoarece norvegianul este cel care şi-a constrâns adversarii la greşeli, imprimând încă din debutul finalei un ritm impresionant.

Clasamentul final al probei:
1. Ola Vigen Hattestad (Norvegia) 3:38,39
2. Teodor Peterson (Suedia) la 1.22
3. Emil Joensson (Suedia) 19.74
4. Anders Gloeersen (Norvegia) 23.66
5. Serghei Ustiugov (Rusia) 54.09
6. Marcus Hellner (Suedia) 1:45.92

Aur şi pentru Canada

Sportivul canadian Alexandre Bilodeau şi-a apărat cu succes titlul de campion olimpic la schi freestyle, în proba de movile, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci.
Bilodeau a ocupat primul loc, cu un total de 26,31 puncte, devansându-i în clasamentul final pe compatriotul său Mikael Kingsbury, campionul mondial, 24,71 puncte, şi pe rusul Aleksandr Smişliaev, 24,34 puncte, etc.
În Extreme Park Rosa Hutor, sportivul originar din Quebec (26 ani) a devenit primul sportiv care a câştigat două medalii olimpice de aur la schi freestyle.
La Vancouver, în 2010, Bilodeau a fost primul canadian care şi-a adjudecat aurul olimpic pe pământ canadian. De atunci, Kingsbury a dominat această disciplină, cu 15 victorii în 20 de concursuri de la debutul sezonului 2011-2012.
Canada avea deja două medalii în proba feminină de movile, graţie surorilor Justine (aur) şi Chloé (argint) Dufour-Lapointe.

Clasament final:

1. Alex Bilodeau (Canada) 26,31 puncte
2. Mikael Kingsbury (Canada) 24,71
3. Aleksandr Smişliaev (Rusia) 24,34
4. Marc-Antoine Gagnon (Canada) 23,35
5. Dmitri Reiherd (Kazahstan) 22,80
6. Patrick Deneen (SUA) 22,16.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro