Sportivii de la CSM Brăila se pregătesc, de luni, la Stadionul Municipal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sportivii de la CSM Brăila se pregătesc, de luni, la Stadionul Municipal

• programul de antrenamente este deja afişat la intrarea în incinta stadionului • “Conform Ordinului MTS noi am luat toate măsurile impuse, pentru că legea trebuie respectată”, spune Anamaria Necoară

 

Sportivii cluburilor brăilene se pot antrena de luni, 18 mai, în aer liber, la Stadionul Municipal. Atleţii de la CSM Brăila şI LPS Brăila au deja stabilit un program de antrenamente cu caracter fizic dar şi specific. De asemenea, tot în astfel de condiţii se pot pregăti reprezentanţii secţiei de tenis de câmp. Ceilalţi sportivi merg deocamdată pe partea de pregătire fizică generală.

La Municipal, până la ora 18.00, se pot antrena fizic sportivii de performanţă, după această oră, până la 20.00, pot avea acces şi brăilenii care doresc să facă mişcare. Toţi trebuie să respecte regulile impuse de Ministerul Tineretului şi Sportului.

“Conform ordinului emis de MTS, de luni, 18 mai, toate secţiile de la CSM Brăila şi-au putut relua activitatea. Deocamdată este vorba doar despre pregătirea fizică, în aer liber, pe pista Stadionului Municipal. Pista este a CSM-ului şi avem deja o persoană acolo care urmăreşte ceea ce se întâmplă. Printr-o colaborare cu Primăria Brăila va mai fi la stadion şi un reprezentant de la Poliţia Locală. Nu mai intră cine vrea. S-a alcătuit un program, iar sportivii vor intra pe bază de tabel nominal şi trebuie să respecte toate restricţiile în vigoare. Reprezentanţii clubului CSM Brăila au la dispoziţie, pentru a se schimba, baza noastră din interiorul stadionului de atletism. Federaţia Română de Atletism a spus că doreşte să respecte calendarul competiţional în aer liber, iar atleţii noştri pot face atât pregătire generală cât şi specifică. Ceilalţi vor face doar pregătire generală. Conform Ordinului MTS noi am luat toate măsurile impuse, pentru că legea trebuie respectată. Noi am trimis adrese şi către celelalte cluburi brăilene care doresc să-şi aducă sportivii la Municipal şi aşteptăm răspunsurile lor. Programul de antrenamente este deja postat la intrarea în Stadionul Municipal. Trebuie să ştim în permanenţă cine este acolo, indiferent de oră”, ne-a declarat Anamaria Necoară, director interimar la CSM Brăila.

Sursa citată a spus că între orele 18.00 şi 20.00 şi brăilenii care vor să facă mişcare au acces pe pista Stadionului.

“A fost un moment în care toată lumea intra după bunul plac, acum trebuie să respecte programul. Sportivii de performanţă se pregătesc până la ora 18.00, după aceea, până la ora 20.00 pot intra şi brăilenii dornici de mişcare însă şi aceştia sunt obligaţi să respecte regulile de distanţare”, a mai spus Anamaria Necoară.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro