Cel puţin 196 de sportivi din cadrul federaţiei naţionale de sporturi acvatice, între care se află şi nataţia, au fost privaţi de carne timp de 40 de zile, a anunţat jurnalul Yangtze Soir.
Sportivii chinezi îşi iau necesarul de proteine consumând peşte şi pudre proteice, precizează sursa citată.
Printre cazurile răsunătoare din China figurează cel al cărnii de porc cu clenbuterol, un anabolizant care reduce grăsimea şi creşte masa musculară, dar care este nociv pentru om şi ar putea duce la sancţionarea sportivilor în cadrul luptei antidoping.
Campioana olimpică la judo Tong Wen a fost suspendată în 2010 pentru doi ani pentru dopaj, după ce a fost depistată pozitiv cu clenbuterol. Ea a fost apoi absolvită de TAS pentru un viciu de procedură.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.