• formaţia Steaua Bucureşti a câştigat Cupa României-Timişoreana pentru a 22-a oară în istorie, după ce a învins, duminică, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Universitatea Cluj, în finala competiţiei
Golurile au fost marcate de Adrian Popa 9 şi 53 şi Raul Rusescu 48.
1-0: Stanciu a pătruns în careu pe partea stângă, a întors până la Adrian Popa, care a înscris cu un şut de la 12 metri la colţul lung.
2-0: Popa a centrat de pe dreapta, iar Rusescu a înscris cu latul de la 6 metri.
3-0: Stanciu i-a pasat lui Popa, iar acesta a înscris cu un şut de la 18 metri lateral dreapta, mingea lovind în prealabil bara.
Chipciu şi Tănase au primit trofeul Cupa României de la Răzvan Burleanu
Căpitanii echipei Steaua, Cristian Tănase şi Alexandru Chipciu, au primit trofeul Cupei României-Timişioreana de la preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, duminică, pe Arena Naţională, după finala câştigată în faţa Universităţii Cluj, scor 3-0.
Jucătorii stelişti au primit tricouri albastre şi medaliile pentru câştigarea Cupei fiind premiaţi de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.
Prima oară au fost premiaţi arbitrii conduşi de Alexandru Tudor, premierea fiind făcută de Kyros Vassaras, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor. Apoi au fost premiaţi jucătorii Universităţii Cluj, în frunte cu antrenorul Adrian Falub, de către secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian.
Vassaras, Chivochian şi Burleanu au fost fluieraţi de fanii prezenţi.
Universitatea Cluj: Veselovsky - Ciupe, Neag, Cr. Munteanu, Skvorc, Jovanovici (Bambara 56) - Ceppelini (Nuno Viveiros 46), Lungu, Kovacs (Cristocea 67) - Mengolo, Morar. Antrenor: Adrian Falub.
Steaua: Niţă - Papp (Râpă 69), Luchin, Varela (Tamaş 77), Guilherme - Neagu (Iancu 65), Breeveld - Ad. Popa, Stanciu, Chipciu - Rusescu. Antrenor: Constantin Gâlcă.
Cartonaşe galbene: Luchin 71 / Skvorc 24, Jovanovici 56.
Meciul a fost arbitrat de Alexandru Tudor, ajutat la cele două linii de Valentin Avram şi Vladimir Urzică, în timp ce rezervă a fost Ciprian Danşa.
Asistenţi suplimentari au fost George Găman şi Iulian Călin.
Observatori au fost Cristian Nica, Octavian Goga şi Aurel Ionescu.
La meci au asistat 37.764 de spectatori.
Partida a fost întreruptă pentru aproximativ trei minute, în minutul 1, din cauza torţelor aruncate în teren de fanii echipei clujene.
Fanii echipei Universitatea Cluj, aproximativ 5-6.000, au afişat un banner pe care scria: "Nu suntem aici pentru trofeu/Suntem lângă U mereu".
Galeria Universităţii Cluj a scandat în mai multre rânduri injurii la adresa FRF şi "Libertate pentru suporteri". La finalul primei reprize, fanii clujeni au scandat: "Afară, afară cu ungurii din ţară", iar toţi spectatorii prezenţi i-au aplaudat. Fanii Universităţii Cluj au scandat şi numele echipei Dinamo, rivala Stelei.