• voleibalistele echipei brăilene au avut multe fluctuații în joc • obiectivul clubului brăilean nu este, însă, compromis
Sport Plus Brăila a pierdut, 1-3, derby-ul cu CSU Hygienium Galați, pe seturi 22-25, 19-25, 25-20, 14-25. A existat și un lucru pozitiv, tribunele sălii de jocuri de la CSM Brăila au fost pline.
În primele trei seturi s-a repetat scorul din tur. La Galați, CSU a condus cu 2-0, Sport Plus și-a trecut în cont setul al treilea. Atunci însă, formația pregătită de Nicușor Harabagiu s-a impus în final cu 3-2. La Brăila, echipa gazdă a făcut un meci slab și a pierdut fără drept de apel. Voleibaliste echipei gazdă au pierdut multe puncte pentru că au servit în afara terenului, au aplicat soluții total neinspirate la fileu atunci când au avut atacul, dar au fost și momente în care două jucătoare ale echipei gazdă s-au lovit pentru că, nefiind informate, au atacat ambele mingea.
O explicație ar fi poate aceea a diferenței de vârstă și implicit de experiență dintre cele două loturi. Conducerea echipei brăilene refuză să accepte acest scenariu atâta timp cât în tur Sport Plus a câștigat la Galați în fața aceleiași formații.
Primul act al partidei a început într-o notă de echilibru, însă de la 5-5 controlul jocului a fost preluat de CSU Hygienium Galați care s-a distanțat și la trei puncte,10-13. Însă echipa gazdă a egalat la 14-14 și brăilenii prezență în sală sperau într-o victorie. Însă favoritele lor nu au mai reușit decât să egaleze pe final de set la 21-21. CSU a gestionat bine finalul de set și s-a impus cu 25-22. Setul secund a fost aproape identic cu primul. Iar rezultatul din acest al doilea act a fost tot în favoarea echipei vizitatoare, 25-19.
La 2-0 pentru gălățence, echipa brăileană a avut o cu totul altă abordare a celui de-al treilea set. După un început echilibrat, formația pregătită de Nicușor Harabagiu a jucat cum trebuia să o facă pe tot parcursul meciului, a condus cu 18-15, 21-17 și s-a impus cu 25-20. A fost însă doar un foc de paie, CSU a câștigat la scor, 25-14, setul al patrulea și s-a impus cu 3-1.
“Nu valoarea celor două loturi a făcut diferența ci atitudinea, felul în care noi am abordat această partidă. Echipa nu a reușit să gestioneze bine acest moment. Obiectivul nu este compromis. Ceea ce a reprezentat un plus pentru noi a fost afluența de spectatori, pentru prima dată sala a fost plină. Ceea ce înseamnă că la Brăila este interes pentru volei”, ne-a declarat Constantin Baciu, președintele clubului Sport Plus Brăila.
Lotul echipei brăilene: Alesia Cristea, Maria Belu, Maryna Kolovalova, Miruna Făiniță, Cătălina Mărgărit, Tetiana Muzychenko, Daria Dudenok, Gabriela Panait, Andreea Seniuc, Anda Baciu, Roberta Răfoi.