Naționala României a întâlnit duminică seară reprezentativa Insulelor Feroe, în preliminariile pentru Euro 2016. Meciul a fost unul dintre cele mai slabe pentru echipa țării noastre, deși scorul ne-a fost favorabil: 1-0, prin golul marcat de Keșeru în minutul 21. Maxim a executat o lovitură liberă, mingea deviată de zid a lovit bara, iar Keșeru a deschis scorul din apropiere.
La meciul disputat la Ploiești au asistat aproximativ 14.000 de spectatori, iar fanii au scandat împotriva FRF şi l-au înjurat pe mijlocaşul stelist Cristian Tănase.
România: Pantilimon - Papp, Chiricheș, Grigore, Rat - Pintilii, Sânmărtean - Popa, Rusescu, Maxim - Keșeru. Selecționer: Anghel Iordanescu
Insulele Feroe: Insulele Feroe: Nielsen - J. Davidsen, Nattestad, Gregersen, V. Davidsen - Faero - Holst, B. Olsen, Jacobsen, Vatnhamar - Edmundsson. Selecționer: Lars Olsen
Cartonaşe galbene: Torje (min.83), Keşeru min.90+3 / Gregersen min.63
Tot în Grupa F mai erau programate duminică meciurile:
Irlanda de Nord - Finlanda 2-1
Ungaria - Grecia
Clasament:
1. România 13 puncte
2. Irlanda de Nord 12
3. Ungaria 7
4. Finlanda 4
5. Insulele Feroe 3
6. Grecia 1
România va juca următorul meci din preliminarii pe 13 iunie, cu Irlanda de Nord, în deplasare.