SPORT. Meciuri de șase goluri în Liga Europa pentru Steaua și Astra | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SPORT. Meciuri de șase goluri în Liga Europa pentru Steaua și Astra

Formaţia Steaua a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 6-0, echipa daneză AaB Aalborg, într-un meci din prima etapă a grupei J a Ligii Europa, în care a înscris toate golurile în repriza a doua. Golurile partidei au fost marcate de Sânmărtean, în minutul 51, Raul Rusescu, în minutele 59 şi 73, şi Keşeru, în minutele 61, 65 şi 72.

Partida s-a disputat fără spectatori, după o decizie a UEFA care a sancţionat campioana României ca urmare a scandărilor rasiste de la meciul cu Ludogoreţ Razgrad, contând pentru returul play-off-lui Ligii Campionilor. La meci a asistat şi selecţionerul Victor Piţurcă, menționează Mediafax.
Următorul meci al Stelei va avea loc la 2 octombrie, în deplasare, cu Dinamo Kiev. Partida se va disputa de la ora 20.00.

 

Echipa croată Dinamo Zagreb a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 5-1 (3-0), în meciul disputat aseară, pe stadionul "Maksimir" din Zagreb, în Grupa D a Europa League la fotbal. Algerianul Soudani a marcat primele trei goluri ale lui Dinamo Zagreb (17, 24, 45+1). Gazdele au mai punctat prin tinerii Angelo Henriquez (70) și Ante Coric (90+2), inspirat introduși de antrenorul Mamic. Între reușitele lor a venit golul de onoare al lui Aurelian Chițu (82), și el intrat în repriza secundă.
Astra Giurgiu a dezamăgit, fiind umbra echipei care a eliminat-o pe Olympique Lyon, iar Dinamo Zagreb a jucat mai bine decât în cele două meciuri cu Petrolul Ploiești, valorificând și experiența superioară, relatează Agerpres. Deși indiscutabil mai bune, gazdele au avut și doza lor de șansă, diferența la pauză fiind exagerată, cu un gol marcat cu mare ușurință în singurul minut de prelungire al primei reprize.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro