Starul Columbiei, Radamel Falcao, accidentat şi absent de la turneul final din Brazilia, a salutat calificarea "istorică" a echipei sale în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după victoria, scor 2-0, din meciul cu Uruguay.
"Istoric. Prima oară când echipa noastră merge în sferturile Cupei Mondiale. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru", a scris pe Twitter jucătorul echipei AS Monaco.
Reprezentativa Columbiei s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins, sâmbătă, pe Maracana, cu scorul de 2-0 (1-0), selecţionata Uruguayului, în optimile competiţiei.
Golurile au fost marcate de James Rodriguez, în minutele 28 şi 50.
Columbia va juca în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, vineri, 4 iulie, la Fortaleza, cu naţionala Braziliei.