Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că firmele care au prejudiciat forul pe care îl conduce erau "racordate" intereselor predecesorului său, Mircea Sandu.
Răzvan Burleanu susţine că, la partida România - Ungaria, din 6 septembrie 2013, contând pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2014, serviciul de catering a scos 250.000 de euro din conturile FRF, în timp ce la finala Cupei României - Timişoreana costurile au fost reduse până la 70.000 de euro, iar calitatea mâncării a fost superioară.
"Un serviciu pe care l-am eficientizat face referire la serviciile de catering. Serviciul de catering la meciul România - Ungaria a înregistrat un cost de aproximativ 250.000 de euro. De data aceasta, FRF a plătit doar 70.000 de euro, mai puţin de o treime, înregistrând în acelaşi timp, un nivel superior de conţinut şi sofisticare", a spus Burleanu.
Potrivit lui Burleanu, FRF plătea pentru serviciile de vânzare a biletelor câteva zeci de mii de euro unei firme partenere, în timp ce la Cupa României acestea nu au costat nimic, deoarece au fost comercializate prin intermediul site-ului oficial al federaţiei. "Serviciul de ticketing pe care FRF plătea până acum zeci de mii de euro a fost făcut de data aceasta direct de federaţie, înregistrând costuri zero. Mai mult, biletele au putut fi cumpărate direct de pe site-ul FRF, suporterii putând să-şi aleagă locul în tribună, dar reducând şi costurile de transport şi de procesare a acestora", a explicat Burleanu.
Răzvan Burleanu susţine că preşedintele de onoare Mircea Sandu a prejudiciat bugetul FRF prin intermediul serviciilor de catering şi de vânzare a biletelor la partidele organizate de federaţie. "Costurile de catering se duceau către o firmă căpuşă. Cine pierde (n.r. - după eliminarea «căpuşelor»)? Pierd eu? Nu cred, nu pierde federaţia, nu pierd membrii afiliaţi, atunci cine pierde? Domnul Mircea Sandu? Cine este supărat din această poveste? Repet, domnul Mircea Sandu? Cât costau biletele ca să ajungă la suporteri? Firmele căpuşă erau racordate intereselor domnului Mircea Sandu", a completat Burleanu.
Răzvan Burleanu a afirmat că finala Cupei României dintre Steaua şi Astra Giurgiu a reprezentat un succes financiar. "Finala Cupei României este primul eveniment major organizat de noua conducere a echipei FRF. Ne-am dorit foarte mult să transformăm această finală într-un succes de public, într-un succes financiar şi într-un eveniment de societate care să-şi câştige un loc binemeritat în ceea ce priveşte calendarul sportiv de la nivel naţional. Am reuşit să eficientizăm costurile în ceea ce priveşte organizarea acestui eveniment, astfel încât profitul să fie unul maxim. Preţul biletelor a fost stabilit ca să aibă un nivel mult mai accesibil decât până acum, astfel încât vânzările au înregistrat cifre înalte, având aproximativ 50.000 de spectatori. Spectatorii au avut posibilitatea să intre în posesia unui program de meci, distribuit gratuit de federaţie, realizat în condiţii grafice fără să implice costuri suplimentare şi utilizând resursele interne", a adăugat Burleanu.
Preşedintele FRF susţine că fosta conducere a federaţiei era o "găşculiţă" care organiza evenimentele din "instinct de bişniţăreală". Pentru succesul oragnizării finalei Cupei României de anul acesta, nimeni din componenţa actualului for nu va fi premiat, aşa cum se făcea în trecut la asemenea evenimente, a adăugat Burleanu. "În concluzie, FRF a înregistrat atât un profit financiar, cât şi un profit sportiv, dar şi unul social. Aceasta este diferenţa între un mod profesionist de organizare al FRF şi o găşculiţă cu instinct de bişniţăreală pe care l-am avut până acum. De aceea doresc să-i transmit pe această cale domnului Mihalache (n.r. - Dumitru Mihalache), care se află în concediu, că nu are de ce să-şi facă griji că nu a fost implicat în organizarea finalei de cupă, pentru că nu o să dăm prime de organizare nimănui, fiindcă acestea sunt elementele care fac parte din fişa postului fiecăruia dintre noi", a subliniat Burleanu.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a lansat, marţi, într-o conferinţă de presă, o serie de atacuri şi acuzaţii grave la adresa predecesorul său la conducerea federaţiei.
În opinia lui Burleanu, Mircea Sandu, este "o persoană ahtiată după bani şi funcţii", care are o activitate "contraproductivă" şi "antinaţională" ca membru al Comitetului Executiv al UEFA. Burleanu îl acuză pe Sandu că a informat forul european de faptul că noua conducere a FRF nu a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, ceea ce reprezintă o "reacţie antinaţională".
Beneficiile de care se bucură Mircea Sandu ca preşedinte de onoare al FRF, cuprinse într-un contract încheiat înainte de alegerile din 5 martie, vor fi supuse aprobării viitoarei Adunări Generale a FRF, a menţionat Burleanu. El susţine că FRF trebuie să cheltuiască anual aproape 500.000 de euro pentru Mircea Sandu, bani care puteau fi folosiţi pentru dezvoltarea fotbalului românesc, nu în beneficiul unei persoane.
Răzvan Bulreanu este convins, după ce s-a consultat cu jurişti, că beneficiile lui Mircea Sandu pot fi contestate şi anulate şi l-a mai acuzat pe acesta că este dispus să facă orice pentru a-şi păstra locul în Comitetul Executiv al UEFA, care, de asemenea, îi aduce venituri consistente.
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Burleanu l-a comparat pe Sandu cu un şoarece, care ar trebui eliminat printr-un proces de deratizare.