Argentina - Belgia 1-0 (1-0)
Aseară s-au disputat ultimele două partide din sferturile de finală ale Campionatului Mondial de Fotbal. În prima dintre ele, Argentina a reușit să învingă destul de lejer echipa Belgiei în urma unui gol inspirat al lui Gonzalo Higuain, în minutul 8. Belgienii au forțat egalarea până spre finalul partidei, însă apărarea sud-americanilor a rezistat.
Olanda - Costa Rica 4-3 (0-0) (0-0)
Cealaltă partidă a fost și mai disputată. Olanda a învins Costa Rica abia la loviturile de departajare, după două ore de joc în care costaricanii s-au apărat cu aproape toţi jucătorii, iar olandezii au ezitat să atace cu mai mult de patru fotbalişti. În primele 40 de minute, portarul costarican a reuşit patru intervenţii excelente pentru echipa sa. Olandezii s-au văzut nevoiți să cedeze deliberat centrul terenului pentru a-i scoate pe costaricani din propria jumătate, dar fără succes.
Cu putin timp înainte de finalul celor 120 de minute, Van Gaal l-a schimbat pe portarul titular Cillessen cu rezerva Krul. Mutarea s-a dovedit a fi una inspirată, Krul reușind să pareze două lovituri de la 11 metri (expediate de Ruiz și Umana).
Cele două semifinale ale CM 2014 se vor disputa marți seară (Germania-Brazilia), respectiv miercuri seară (Argentina-Olanda).