Pacienţii care au nevoie de tomografie vor fi redirecţionaţi către Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) Brăila, în zilele de luni şi vineri. Decizia vine după ce la finalul lui februarie, cele două computere tomograf (CT) din dotarea Spitalului Judeţean au cedat şi nici până în prezent nu au fost reparate.
Luni, managerul spitalului TBC, Ştefan Sînpetru, a purtat o discuţie cu conducerea Spitalului Judeţean, în prezenţa reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, despre problema pacienţilor care au nevoie de tomografii. Datorită faptului că spitalul TBC are în dotare un CT, nu atât de performant ca cele de la judeţean, un număr săptămânal de 10 tomografii va fi asigurat de secţia din Campiniu.
"Cele 10 tomografii săptămânale sunt distribuite în două reprize de câte 5, lunea şi vinerea. Nu avem tehnic posibilitatea de a ne ajuta colegii mai mult. Aparatul nostru a fost gândit şi achiziţionat pentru nevoile unui spital de dimensiunea celui prezent şi pentru protocoalele pe care le avem noi. Nu folosim atât de frecvent tomografiile. Pentru noi, tomografia reprezintă o formă de investigaţie aflată undeva la capătul traseului în căutarea unui diagnostic, atunci când alte posibilităţi de diagnosticare s-au epuizat. În condiţiile astea, chiar nu putem ajuta mai mult, oricât de mult ne-am dori. Orice tomografie e mai mult decât nicio tomografie", ne-a declarat Ştefan Sînpetru, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila.
Reamintim că specialiştii de la Philips au făcut verificările CT-ului de la etajul I al Spitalului Judeţean, cumpărat prin fonduri REGIO. Concluzia a fost că reparaţia nu poate fi făcută prea curând, deoarece tubul anod care a fost scurtcircuitat costă cât aparatul în sine. Cât despre CT-ul de la UPU, nici acela nu poate fi reparat prea repede. Tubul ars costă 270.000 de lei.
Cazurile urgente au fost rezolvate prin transferuri la Bucureşti sau Galaţi.