De la jumătatea anului trecut, Spitalul de Pneumoftiziologie se confruntă cu problema găsirii unui nou director medical. Deşi este a doua oară când organizează concurs pentru ocuparea acestei funcţii, până la ora actuală nu există niciun candidat înscris.
Anul trecut, după decesul dr. Mihaela Ghiţescu, care a fost directorul medical al spitalului, medicul radiolog Cătălin Bălan a asigurat interimatul timp de 6 luni, până în februarie 2015.
Primul concurs pentru ocuparea postului a avut loc pe 5 noiembrie 2014, însă fără rezultat. Astfel, s-a luat hotărârea să se organizeze un al doilea concurs, chiar luna aceasta. Cei interesaţi îşi pot depunde dosarele de participare până pe 19 martie, iar proba scrisă va avea loc pe 27 martie. Până în prezent, nu există niciun candidat înscris, potrivit managerului Spitalului de Pneumoftiziologie, Ştefan Sînpetru.
În momentul de faţă, directorul medical interimar al spitalului TBC este dr. Maria Tichescu, şefă de secţie în cadrul instituţiei şi, în acelaşi timp, coordonatorul judeţean al Programului de Prevenire şi Combatere a Tuberculozei. "Interimatul doamnei doctor urmează să se deruleze până în momentul în care comisia de concurs stabileşte câştigătorul concursului - admiţând că vom avea candidaţi, pentru că e al doilea concurs pe care îl organizăm la un interval de câteva luni - şi vom putea instala în funcţie un director medical. Ne dorim din toată inima să avem candidaţi, ca să avem de unde alege", ne-a mai spus spus Sînpetru.