• în weekend, unitatea sanitară ar fi rămas, printre altele, fără heparină, un anticoagulant necesar pacienţilor proaspăt operaţi • preşedintele CA, Marian Căpăţînă, a admis posibila lipsă a acestor flacoane din spital, fiind, de altfel, singurul care a răspuns redactorilor la întrebările pe această temă • culmea, Spitalul a atribuit direct 3 contracte pentru heparină de la 1 noiembrie şi până în prezent, ultima achiziţie fiind de doar 30 de flacoane
Noi lipsuri de medicamente şi materiale sanitare din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Brăila ne-au fost sesizate la redacţie de câteva persoane. Fraxiparina - un anticoagulant vital pentru pacienţii proaspăt operaţi -, hemisuccinat de hidrocortizon - medicament adesea folosit pentru combaterea stării de şoc -, mai multe antibiotice, dar şi substanţe dezinfectante pentru spălarea pardoselii sunt câteva dintre cele ce au lipsit în weekend şi, probabil, în cursul zilei de ieri. Aparţinătorii pacienţilor ar fi primit reţete de la medici pentru a cumpăra medicamentele din farmacii, deşi spitalul ar fi trebuit să le asigure fără sincope. Spre exemplu, heparina se administrează după intervenţia chirurgicală, în caz contrar pacientul riscă să facă tromboembolie, o boală gravă care presupune formarea de cheaguri de sânge din cauza imobilizării la pat. Alte persoane ne-au spus că la Terapie Intensivă medicamentul hemisuccinat de hidrocortizon lipseşte când şi când.
Mai grav este că substanţele dezinfectante de spălat pardoseala ar lipsi din Judeţean, ceea ce ar permite bacteriilor să se împrăştie peste tot.
Am încercat să aflăm direct de la conducerea SJU dacă cele sesizate de oameni se confirmă, însă nici managerul Delia Râşnoveanu, nici directorul medical Alina Neacşu nu au putut fi contactate la telefon.
L-am sunat şi pe Marian Căpăţînă, preşedintele Consiliului de Administraţie al SJU, care admite posibilitatea ca heparina să nu fi existat în Judeţean. “Ce se întâmplă?! E posibil ca sâmbătă să fi fost heparină, iar duminică să fi lipsit. De ce? Pentru că joi am avut Consiliu de Administraţie, s-a analizat o rectificare de buget, cu sprijinul CJ Brăila s-a făcut o rectificare şi s-a dat drumul la comandă. Astăzi a intrat. Şi clepsan, şi heparină. Dar e posibil ca pe weekend să fi fost într-adevăr o problemă reală. Acum au venit. Sunt pe stoc. Fără problemă. Dar e posibil în weekend să nu fi fost”, ne-a declarat Căpăţînă.
În schimb, Francisk Chiriac - preşedintele Consiliului Judeţean Brăila - nu a dorit să comenteze lipsurile de medicamente de la Spitalul Judeţean. Acesta ne-a transmis ca, de-acum înainte, să solicităm răspunsuri pe cale ierarhică: asistenţi, medici care primesc diferite acuzaţii, directorii din spital, managerul Delia Râşnoveanu, reprezentanţii Consiliului de Administraţie şi, dacă niciunul dintre aceştia nu poate fi contactat sau nu binevoieşte să ne răspundă, abia atunci să îl contactăm pe astfel de probleme.
Cum e posibil să lipsească un medicament şi, totuşi, să existe în stocul Spitalului Judeţean? Un posibil răspuns ar fi achiziţiile directe frecvente. La o simplă căutare printre contractele Judeţeanului, putem observa că pentru Heparină există 18 contracte atribuite către York Farm în doar 8 luni, în valoare totală de 23.086 lei, după cum urmează: 3 contracte în luna aprilie, 4 în luna mai, 1 contract în luna iunie, 2 în iulie, 2 în august, 2 în septembrie, 1 în octombrie şi 3 în noiembrie. Ultimul contract a fost atribuit pe 16 noiembrie 2018 şi este în valoare de 326,70 lei. Au fost cumpărate doar 30 de flacoane de 5 ml. La începutul lunii noiembrie, au fost achiziţionate 100 de flacoane de 5 ml, costul total fiind de 1.089 lei. De ce se fac astfel de achiziţii, cu “ţârâita”, e greu de înţeles.
La fel, nu am putut găsi explicaţii pentru 4 contracte publicate şi atribuite în aceeaşi zi - 22 octombrie 2018 - pentru hârtie A4, valoarea tuturor contractelor ridicându-se la 2.185 lei.
De altfel, lipsurile din Spitalul Judeţean nu sunt o noutate. De aproximativ un an, stocurile goale de anumite medicamente ori materiale sanitare au ţinut paginile cotidianului “Obiectiv - Vocea Brăilei” şi au făcut subiectul câtorva conferinţe de presă. Substanţa de contrast şi CD-uri pentru CT/RMN, hârtie xerox, apa oxigenată, tuburi de dren, firele de sutură, tifon, mănuşi sterile, aspirina, sonde urinare, perfuzoare, branule - toate au lipsit, pe rând sau mai multe odată, din spital. Tot de un an, nimeni nu a făcut niciun control la Spitalul Judeţean pentru a verifica, măcar din curiozitate, dacă cele prezentate în presă sunt sau nu adevărate.