• secţiile care au nevoie de medici specialişti sau primari sunt: ATI, UPU, Obstretică-Ginecologie, Medicină Internă, Oncologie, Pediatrie, Chirurgie toracică, laboratorul de Radiologie-Imagistică, Diabet, Neonatologie, Serviciul de Management al Calităţii Serviciilor Medicale şi Ambulatoriul integrat
Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, cel mai mare angajator din judeţul nostru, încearcă să reducă deficitul de medici pe care-l are în prezent. Astfel, conducerea unităţii sanitare a scos la concurs 27 de posturi vacante pentru doctori, cu normă întreagă, iar termenul limită pentru înscrieri este vineri, 3 august. Ipotetic vorbind, chiar dacă s-ar ocupa toate cele 27 de posturi scoase la concurs, spitalul tot mai are nevoie de medici, aşa cum ne-a precizat dr. Delia Râşnoveanu, managerul SJU Brăila.
Spitalul brăilean caută atât medici specialişti, cât şi primari. Pentru ambulatoriul integrat, a fost scos la concurs un post de medic specialist pneumoftiziolog. Un alt loc este disponibil la Compartimentul Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, în timp ce la Laboratorul Radiologie şi Imagistică Medicală - Corp A este nevoie de 2 medici specialişti. Şi Laboratorul de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie caută un medic specialist. La Medicină Internă - secţia de bolnavi cronici - este nevoie de un medic specialist internist. Alte posturi vacante pentru doctori mai sunt la secţiile de Anestezie Terapie Intensivă I, II şi III: la ATI I şi III - câte un medic primar, iar la ATI II - 1 medic specialist. Spitalul Judeţean mai are nevoie şi de doi doctori specialişti cardiologi, iar pentru Compartimentul Chirurgie Toracică de un medic specialist chirurg.
La secţiile de Medicină Internă I şi II se caută câte un medic specialist, în timp ce la Neonatologie este nevoie de 2 medici pediatri specialişti. Un alt post vacant este la secţia neurologie, pentru medic specialist. Nici secţiile de Obstretică Ginecologie nu au fost ocolite de “deficit”, iar acum conducerea spitalului vrea să angajeze doi doctori specialişti: unul pentru O.G. I, altul pentru O.G. II.
La secţia Oncologie mai este nevoie de doi medici specialişti, în timp ce la Pediatrie II se caută un medic specialist. La Serviciul de Management al Calităţii Serviciilor Medicale este disponibil un loc de medic specialist în medicină generală. La Unitatea de Primiri Urgenţe este criză mare de halate albe, astfel că spitalul a ajuns în situaţia de a scoate la concurs 4 posturi pentru medici specialişti în medicină de urgenţă.
Data limită până la care se pot înscrie candidaţii este vineri, 3 august. Şefa spitalului speră să fie cât mai mulţi medici care se prezintă la concurs, deoarece nu este pentru prima dată când aceste posturi sunt scoase la concurs şi nu se prezintă nimeni. “Cel puţin o dată au fost scoase la concurs aceste posturi vacante. Noi sperăm să se prezinte cât mai mulţi candidaţi. Oricum, chiar şi de s-ar ocupa toate aceste posturi, tot mai avem nevoie de doctori. Ce vedeţi dumneavoastră pe acea listă sunt cele mai urgente, prioritare pentru a fi ocupate”, ne-a precizat dr. Râşnoveanu.
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să cuprindă următoarele documente: o cerere în care se menţionează postul pentru care candidatul doreşte să concureze; copie xerox de pe diploma de licenţă şi certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentişti, farmacişti, respectiv adeverinţa de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimişti sau chimişti; o copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs; dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute de Legea 95/2006; acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa 3 din ordin; cazier judiciar; certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează; chitanţa de plată a taxei de concurs şi copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 lei, aşa cum a fost stabilită prin lege. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist sau primar în specialitatea postului, postată pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
Înscrierile la concurs se fac la sediul SJU Brăila: Şos. Buzăului, nr. 2. Anunţul cu posturile vacante a fost postat pe 20 iulie 2018, iar concursul se va organiza în cel puţin 31 de zile şi cel mult 90 de zile de la data apariţiei acestuia.
Mai multe detalii se pot obţine la Serviciul RUNOS, la numărul de telefon 0239.692.222, interior 2174.