Spitalul Judeţean Brăila, «sub lupa» inspectorilor Curţii de Conturi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Spitalul Judeţean Brăila, «sub lupa» inspectorilor Curţii de Conturi

Curtea de Conturi efectuează în prezent un control în cadrul Spitalului Judeţean Brăila. Informaţia a fost făcută publică ieri, de către preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, care s-a arătat extrem de interesat de rezultatul activităţii inspectorilor CC. "Este un control de rutină programat, cum avem şi noi de altfel pentru că foarte curând o să vină din nou şi la Consiliul Judeţean. Nu s-a discutat nici măcar procesul verbal de conciliere. Sigur, orice control poate să găsească lucruri în regulă, dar şi lucruri care nu sunt tocmai în regulă şi atunci trebuie îndreptate. Dar, în orice caz, cred că marţi va fi discuţia cu cei de la Curtea de Conturi la care voi participa şi eu şi doamna director Alina Rusu, în calitate de ordonator principal de credite, şi acolo vom discuta", a declarat Stancu. Interesant de menţionat este faptul că analiza CC vine la aproape două luni de la plecarea de pe post a fostului manager al Spitalului, Rodica Sin. "Acum nu ştiu care sunt concluziile şi nu cred că e timpul să le discutăm în acest moment. Ei le discută cu note de relaţie în interiorul spitalului, urmând ca discuţia privind concilierea constatărilor să o facem marţi sau miercuri, depinde şi de programul meu, dacă voi fi sau nu aici. Cred că sunt bani foarte mulţi care se învârt în jurul spitalului şi vreau să văd şi eu dacă am fost păcălit sau nu în ceea ce priveşte informările pe care mi le făceau periodic cum se cheltuiesc banii din spital. Până astăzi nu am cunoştinţe că s-ar fi cheltuit bani ilegal dar vom vedea, nu ştiu", a conchis sursa citată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro