Spitalele brăilene scapă de datorii de 27 milioane lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Spitalele brăilene scapă de datorii de 27 milioane lei

* cea mai mare parte din sumă aparţine Spitalului Judeţean, respectiv 25 milioane lei

Peste 27 milioane lei, aceasta este valoarea datoriilor înregistrate de spitalele brăilene, care vor fi plătite în perioada imediat următoare, de către Ministerul Sănătăţii (MS). Concret, unităţile sanitare cu paturi din judeţul Brăila au acumulat până la data de 30 iunie a.c., o datorie de 27.280.485,53 lei, ce va fi achitată de la bugetul de stat, fondurile fiind alocate Ministerului Sănătăţii în urma rectificării bugetare. Datoria peste termenul de scadenţă înregistrată de fiecare unitate sanitară cu paturi din Brăila a fost stabilită de o comisie alcătuită din reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi ai Casei de Asigurări de Sănătate (CJAS). Astfel, potrivit datelor furnizate de către directorul interimar al DSP Brăila, dr. Valerică Avram, obligaţiile de plată la 30 iunie erau, în cazul Spitalului Judeţean de Urgenţă, de 25.705.245,53 lei, la Spitalul de Obstetrică - Ginecologie, de 1.524.220 lei, iar la Spitalul Orăşenesc Făurei, de 51.020 lei. Celelalte unităţi, respectiv Spitalul de Pneumoftiziologie şi Spitalul de Psihiatrie, nu înregistrează datorii peste termenul de scadenţă. Comisiile mixte de analiză şi control al arieratelor pe care unităţile sanitare cu paturi le-au înregistrat către furnizorii de bunuri şi servicii au fost constituite la nivelul judeţelor conform Ordinului comun al MS nr. 1.121/18 august 2010 şi al CNAS nr. 689/19 august 2010.

Ministerul Sănătăţii a solicitat deschiderea bugetară pentru 1.000.000 mii lei din sumele prevăzute pentru minister la rectificarea bugetară. Această sumă reprezintă prima tranşă pentru plata unor datorii din sistemul sanitar. Suma de 616.500 mii lei va fi alocată pentru a plăti prima parte din obligaţiile spitalelor, peste termenul de scadenţă la data de 30 iunie 2010, aşa cum prevede OUG 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii în vederea descentralizării. Restul sumei, 383.500 mii lei, va fi alocată pentru plata medicamentelor cu şi fără contribuţie de către CNAS.

Conform metodologiei privind condiţiile şi modalitatea de stingere a obligaţiilor de plată ale unităţilor sanitare cu paturi înregistrate peste termenul de scadenţă la data de 30 iunie 2010, aprobată de MS obligaţiile de plată cuprind sumele datorate furnizorilor de medicamente, materiale sanitare, altor furnizori de bunuri şi servicii achiziţionate. Plata acestor obligaţii se efectuează din sumele aprobate în bugetul Ministerului Sănătăţii de la bugetul de stat, alocate prin transfer în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Plata obligaţiilor se realizează eşalonat, într-o perioadă de 90 de zile, în limita prevederilor bugetare aprobate.

La rectificarea bugetară din august 2010, Ministerului Sănătăţii i s-a atribuit suma de 2,8 miliarde de lei, din care 859.863 mii lei vor fi transferaţi în bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru plata arieratelor spitalelor din toată ţara, indiferent dacă au fost descentralizate sau nu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro