Numărul medicilor de specialitate din spitalele brăilene va fi suplimentat în perioada următoare, după ce Ministerul Sănătăţii a decis să scoată la concurs aproape 2.000 de posturi de medici în unităţile sanitare din toată ţara. Chiar dacă iniţial, ministrul Ion Bazac a anunţat că se vor scoate la concurs 3.000 de posturi, în final, pe site-ul Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Medical au fost publicate mai puţin de 2.000. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii explică acest lucru prin faptul că numai cele aproximativ 2.000 de posturi au fost anunţate de managerii unităţilor sanitare din ţară. Cele mai multe posturi sunt în judeţele Vaslui (83), Constanţa (76), Hunedoara (84) şi Prahova (91), în timp ce judeţele care au scos la concurs cele mai puţine posturi sunt Iaşi (16) şi Sibiu (12). Pentru spitalele din Brăila s-au scos la concurs 34 posturi de medici, din care 21 de medici specialişti şi 13 de medici rezidenţi în ultimul an. Înscrierile se pot face la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Brăila până pe data de 11 martie, concursul fiind programat pentru data de 25 martie, la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi. Cele mai multe posturi sunt pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, respectiv 22, însă, potrivit managerului unităţii, dr. Ştefan Mihăilescu, acestea nu sunt suficiente. "S-au scos posturile pe care le-am dorit, am mai solicitat o suplimentare. Chiar dacă nu acoperă necesarul de medici, este totuşi un prim pas, suntem mulţumiţi că au fost scoase acestea. Este o formulă nouă de concurs, suntem repartizaţi pe regiuni, noi aparţinem de Galaţi", a precizat dr. Mihăilescu. Astfel, la Spitalul Judeţean au fost aprobate şi publicate pe site-ul Ministerului Sănătăţii 22 de posturi de medici care vor fi scoase la concursul din data de 25 martie. Posturile vacante sunt pentru următoarele specializări: 5 - terapie intensivă, 1 - boli infecţioase, 2 - cardiologie, 1 - diabet, 1 - hematologie, 6 -medicină de urgenţă, 2-medicină generală, 1- medicină legală, 2- anatomie patologică, 1- radiologie şi imagistică. Ulterior, unitatea a solicitat suplimentarea cu încă 6 posturi (1- medicină internă, 1 nefrologie, 1- chirurgie toracică, 2- medicină neurochirurgicală, 1- medic dentist pentru dispensar şcolar), dar acestea nu au primit, deocamdată, aprobarea ministerului. La Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon" Brăila s-au scos la concurs 9 posturi de medici pe specializările psihiatrie, epidemiologie şi medicină de laborator, doar două fiind destinate medicilor rezidenţi, iar la Serviciul de Ambulanţă Judeţean sunt disponibile 3 posturi cu specializarea medicină de familie. "Aceste posturi nu acoperă necesarul din sistemul sanitar brăilean, suntem sub necesar, asta este clar. Este bine că au început să fie scoase posturile la concurs, sunt şi pentru rezidenţi, măcar acestea să se ocupe. Ulterior poate vor fi organizate şi alte concursuri pentru posturile de medici", a declarat Delia Râşnoveanu, director adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Brăila. Deşi înscrierile se fac până pe data de 11 martie, la DSP Brăila, până în prezent, nu s-a înscris niciun medic pentru posturile scoase la concurs, a mai precizat sursa citată.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.