Peste trei sute de paturi reduse, secţii desfiinţate şi transformate în compartimente, aşa arată noua structură a spitalelor brăilene în procesul de descentralizare gândit de Ministerul Sănătăţii. Comitetele de conducere din spitale au fost luate prin surprindere de noile măsuri şi încearcă să găsească soluţii optime pentru reorganizarea activităţii. În unele secţii, bolnavii ar putea sta câte doi în pat, iar infecţiile intraspitaliceşti ar putea lua amploare, din cauza fluxului mare de pacienţi, arată specialiştii. Nemulţumirea managerilor este accentuată de faptul că vor trebui să renegocieze contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar reducerea numărului de paturi ar putea însemna mai puţine servicii medicale, aşadar şi bani mai puţini pentru spitale, care ar intra din nou în datorii.
În spitalele brăilene a fost redus numărul de paturi cu 311, în urma unui ordin al Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte structura organizatorică în sistemul sanitar. Cea mai mare reducere s-a făcut la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde au fost aprobate prin ordin numai 1.024 paturi, de la 1.210, ceea ce înseamnă o reducere cu 196. Cele aproape 200 de paturi în minus se regăsesc în structura centrelor de Sănătate de la Viziru şi Dudeşti, care au fost desfiinţate, ca şi Secţia Distrofici, care a fost transformată în compartiment şi mutată în Corpul A al Spitalului Judeţean. De asemenea, au dispărut din noua schemă organizatorică secţiile Dermatologie, Recuperare medicină fizică şi balneologie, Medicină internă cronici, acestea fiind transformate în compartimente, cu un număr redus de paturi. "Trebuie să analizăm situaţia. Este bine că, în sfârşit, am scăpat de centrele de la Viziru şi Dudeşti, care trebuiau de mult desfiinţate, deoarece din cauza lor spitalul nu putea obţine autorizaţia de funcţionare. Pe de altă parte însă, este extrem de rău că s-au redus din paturi la multe secţii din spital", a declarat dr. Ştefan Mihăilescu, managerul interimar al Spitalului Judeţean. O reducere semnificativă a fost operată de minister şi la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie, unde au fost aprobate doar 185 de paturi, faţă de cele 230 existente. "Ieri am primit vestea (n.r. marţi), acum toţi suntem în dezbateri. E greu să mă pronunţ la cald, ce se va întâmpla. După părerea mea, reducerea numărului de paturi cu 45 este prea dură. Conform indicatorilor, o restructurare cu cel mult 20 de paturi ar fi fost suficientă, dar nu aşa drastică. Ne afectează activitatea, de exemplu la secţia Neonatologie, din 60 de paturi au rămas 50, nu ştiu de ce. De fapt, rămân doar 30, deoarece 10 sunt pentru prematuri şi 10 pentru terapie. Nu cred că a fost o tăiere justă", a spus dr. Mioara Sălcudeanu.
Pacienţi mai mulţi decât paturi
Şi la Spitalul de Pneumoftiziologie au fost operate "amputări" în structura secţiilor. Din cele 165 de paturi existente, ministerul a aprobat doar 130. Reducerea înseamnă desfiinţarea secţiei de copii şi transformarea acesteia în compartiment, precum şi pierderea a câte 10 paturi de la fiecare dintre cele două secţii pentru adulţi, care au rămas în total cu 120 de paturi. "Să vedem cum ne putem descurca. Anul acesta puţine au fost cazurile când am avut doar 120 de pacienţi internaţi, de multe ori numărul lor a fost 140 chiar 145, aşadar mai mare decât numărul de paturi aprobat. Ce facem, punem câte doi bolnavi în pat? Nu văd un motiv care să justifice reducerea, analizând indicatorii spitalului", a declarat Ştefan Sânpetru, managerul Spitalului TBC. Cea mai mică reducere o suportă Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon", unde au fost aprobate 405 paturi, faţă de 421 existente. "Ca personal, nu ne afectează această reorganizare, deoarece avem deja posturi vacante. Aş putea spune că ne afectează din punctul de vedere al contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate, care va trebui rediscutat", ne-a declarat Violeta Vasile, managerul interimar al Spitalului de Psihiatrie. La Spitalul Făurei au fost aprobate 50 de paturi, faţă de 69 existente.
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Brăila nu a exclus posibilitatea reanalizării listei cu numărul de paturi, în funcţie de notificările pe care le vor face spitalele. "Fiecare spital poate să facă nişte motivaţii, unde consideră că reducerea nu este în regulă şi nu poate asigura serviciile medicale, pe care să le înainteze către DSP, iar de aici să fie transmise Ministerului Sănătăţii", a spus dr. Lavinia Craioveanu, directorul DSP Brăila.
Reamintim faptul că Ministerul Sănătăţii a conceput un program de reorganizare a sistemului, prin care unităţile spitaliceşti trec în subordinea primăriilor şi a consiliilor judeţene. Totodată, Guvernul a decis reducerea a 9.200 de paturi din spitalele româneşti. Astfel, conform ordonanţei de urgenţă emise la începutul lunii iunie, România va avea de la 1 iulie numai 549 de paturi la suta de mii de locuitori. La unele secţii, numărul pacienţilor îl depăşeste deja pe cel al paturilor. Ce se va întâmpla după noile măsuri aplicate, conform deciziei Ministerului Sănătăţii, rămâne de văzut.