Avioane rusești de vânătoare au bombardat un depozit de gaze, o fabrică de ciment și mai multe orașe din nord-vestul Siriei, în apropiere de granița cu Turcia, după ce armata siriană a ucis șapte civili și a rănit 14 medici într-un atac asupra unui spital din zonă, scrie Reuters, citând martori de la fața locului și surse din rândul rebelilor.
Un depozit de gaze de lângă orașul Sarmada, provincia Idlib, a fost bombardat și zeci de TIR-uri încărcate cu bunuri de consum dintr-o parcare în apropiere de punctul de trecere a graniței Bab al Hawa au fost distruse în urma celui mai recent atac asupra capacităților care asigură activitățile economice într-o regiune în care trăiesc peste patru milioane de oameni.
Serviciile occidentale de informații afirmă că Rusia se află în spatele unui atac cu rachete care a avut loc în această lună și care s-a soldat cu incendierea a zeci de rafinării în apropiere de orașele al-Bab și Jarablus, într-o zonă controlată de rebeli, unde Turcia are o prezență militară semnificativă.
Purtătorul de cuvânt al Armatei Naționale, o alianță a rebelilor din nord-vest, susținută de Turcia, a declarat că Rusia, care sprijină guvernul de la Damasc, vrea să destabilizeze ultimul bastion al rebelilor din Siria și să întrerupă activitățile economice, dar atacurile nu semnalează un asalt iminent asupra provinciei Idlib.
„Atacuri aeriene ale Rusiei au loc în permanență, iar rachetele explodează în apropiere de zonele locuite de civili. Încearcă să creeze haos și confuzie”, a declarat maiorul Youssef Hamoud pentru Reuters.
Spital bombardat, civili uciși
Ministerul turc al Apărării a anunțat că o rachetă lansată de forțele guvernamentale siriene a lovit un TIR într-o parcare din Qah, în apropiere de Sarmada, rănind șapte civili.
O declarație prin care se cere oprirea imediată a atacurilor a fost trimisă la Moscova, iar trupele turce au fost puse în stare de alertă, a mai precizat ministerul Apărării.
Rusia nu a avut deocamdată nicio reacție.
O femeie și un copil se numără printre cei șapte civili uciși de un atac cu mortiere care a lovit spitalul din orașul Atareb. Armata siriană a bombardat apoi orașul Ariha, controlat de rebeli.
Imagini video primite de Reuters de la doi martori prezintă curtea unui spital bombardat și salvatori care transportă pacienții afară. Reuters nu a putut verifica autenticitatea imaginilor.
Atacuri în apropierea taberelor de refugiați
Luptele dintre forțele guvernamentale siriene și rebeli s-au calmat după ce un acord încheiat cu un an în urmă a pus capăt unei campanii de bombardamente condusă de Rusia, care a dus la evacuarea a peste un milion de oameni din regiunile de lângă granița cu Turcia, după luni de lupte care s-au soldat cu moartea a câtorva milioane de civili.
Localnicii spun că, deși nu au loc lupte majore, liniștea este întreruptă din când în când de atacuri ruse împotriva avanposturilor rebelilor și de bombardamente ale milițiilor susținute de Iran și Siria asupra orașelor din enclavă.
Siria și Rusia susțin că ținta lor sunt militanții islamiști și neagă bombardarea zonelor civile sau atacuri intenționate asupra spitalelor și infrastructurii.
Sursele citate de Reuters au arătat că o rachetă sol-sol rusească a lovit orașul Qah, în timp ce atacurile aeriene rusești au lovit în apropierea taberelor de refugiați dens populate de-a lungul graniței cu Turcia.