* despre asta este vorba câtă vreme primarul Marian Dragomir a afirmat recent, într-o conferință de presă, că primește deseori informații din interiorul PNL Brăila, dar și că se așteaptă ca și liberalii să aibă informatorii lor în cadrul PSD * în contextul acuzațiilor făcute de către președintele municipalei liberalilor, inspectorul școlar general Cătălin Canciu, privind starea jalnică în care a ajuns clădirea Școlii nr. 3, edilul-șef a dat de înțeles că știa dinainte subiectul * primarul a venit ”înarmat” cu documente pentru a-și contraataca oponentul politic la o conferință de presă ce a avut loc chiar în dimineața în care Canciu emisese comunicatul * întrebat despre spionii din PNL, președintele organizației județene, deputatul Alexandru Popa, nu a dorit să comenteze prea mult subiectul, punctând că este doar o strategie “jalnică” de-a primarului în vederea deturnării atenției de la problemele reale ale urbei
Primarul Marian Dragomir a vorbit recent despre informatori infiltrați în interiorul PNL, dar și în PSD Brăila. În contextul în care președintele municipalei PNL-iștilor brăileni, Cătălin Canciu (consilier municipal și inspector școlar general), a trimis la finele lunii iulie un comunicat de presă în care acuza administrația actuală de faptul că imobilul istoric în care funcționa fosta Școală nr. 3 a ajuns în paragină, la o conferință de presă susținută la doar câteva ore mai târziu, primarul a venit pregătit cu documente pentru a-și contracara oponentul politic. Întrebat de jurnaliștii prezenți la conferința de presă (ce a avut loc după încheierea proiectului privind modernizare Grădiniței nr. 47) cum de a venit pregătit pentru a răspunde la acuzațiile lui Canciu făcute chiar în acea dimineață, edilul-șef nu s-a ferit să recunoască faptul că fusese informat dinainte de oameni din interiorul PNL despre demersul șefului ISJ Brăila.
”Păi, colegii dânsului din PNL mi-au trimis comunicatul de presă. De ce? E vreo problemă? (…) Da, unele, da (n.r. – referitor la faptul că primește comunicatele PNL). Și mai primesc și informații din interior. Pentru că, știți cum e, mai sunt unii oameni care ne mai informează și pe noi. Nu e niciun secret. Probabil că și de la noi mai sunt unii care îi informează pe ei”, a declarat Dragomir în conferința de presă.
Contactat ulterior de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” și întrebat în legătură cu informatorii din PNL Brăila, primarul nu a oferit prea multe detalii, însă a ținut să precizeze că acest scenariu a început în urmă cu vreun an și jumătate – doi ani, în timpul actualei conduceri a liberalilor. Dragomir a adăugat că nu toți liberalii îi iubesc pe cei care astăzi le sunt șefi.
”Păi, este exact cum am declarat și atunci. Unii membri din PNL mă mai sună uneori și îmi mai dau anumite informații. Nu e niciun secret. De aproximativ un an și jumătate – doi ani. Nici pe noi nu ne iubesc toți colegii și cu siguranță nici pe ei nu îi iubesc toți colegii. Dar era un secret faptul că domnul Canciu a semnat acel document (n.r. – documentul prin care ISJ își dădea acordul pentru transferul Școlii nr. 3 către Parchetul Brăila) și ulterior uitase că l-a semnat?! E scris negru pe alb. Acolo e semnătura lui. Nu are de ce să îi fie rușine pentru faptele pe care le face. El a aflat că noi avem o conferință de presă și a zis că uite ce surpriză o să ne facă, dar surpriza i s-a întors înzecit”, a mai adăugat edilul-șef. Ulterior acestui episod, Cătălin Canciu a trimis un nou comunicat cu alte argumente, primarul a transmis, la rându-i, alte contraargumente, dar ziarul nostru a ales să nu mai publice nimic pe această temă care oricum nu-i macină într-atât pe brăilenii sufocați de alte necazuri (creșterea prețurilor la alimente, la combustibili, utilități etc etc).
Popa, încrezător în colegi, crede că Dragomir încearcă să schimbe subiectul
De cealaltă parte, președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a afirmat că nu crede varianta primarului. Acesta a punctat că nu are de gând să își suspecteze colegii că ar fi informatori, doar pentru că așa a ales edilul-șef să își creioneze strategia pentru a deturna atenția de la subiecte cu adevărat importante pentru comunitate. Popa a afișat o atitudine destul de agresivă împotriva edilului-șef în momentul în care a fost întrebat despre posibilii spioni din cadrul organizației.
”Nu! Eu nu îmi suspectez colegii că ar fi PSD-iști infiltrați. Nu stau să comentez ce spune politrucul de Marian Dragomir. El este învățat ca la partidul comunist de unde vine dumnealui. Și își ține linia în continuare. Merge pe dezinformare și pe minciuni. Nu comentez eu aberațiile lui Marian Dragomir”, a declarat Popa, revoltat.
Întrebat dacă și PNL-iștii au oameni infiltrați în PSD, Popa a ocolit răspunsul, precizând că refuză să îi facă jocul primarului, însă nu a lămurit situația.
”Nu fac jocul domnului primar, care își ascunde neputința și modul jalnic în care arată orașul nostru în jocuri de doi lei. Nu cred că brăilenii așteaptă de la noi să vadă dacă avem oameni infliltrați, dumnealui la mine sau eu la el la partid. Asta este o prostie! Haideți să vorbim lucruri concrete și ce putem să facem pentru comunitate. Oamenii sunt sătui de circul și panarama domnului Dragomir. Dumnealui este învățat să mute subiectul într-un punct în care să nu i se vadă incapacitatea de a dezvolta localitatea. Sunt foarte multe lucruri de dezvoltat în orașul nostru și eu cred că asta este important. Domnul președinte PNL de la municipiu, Cătălin Canciu, asta a încercat tot timpul. Să semnaleze anumite probleme cu care se confruntă Brăila. Dacă domnul primar nu e învățat să îi facă nimeni opoziție… Oricum noi nu îi facem opoziție neapărat lui, ca persoană, facem opoziție pentru a stimula dezvoltare orașului. Domnul Marian Dragomir fiind de la vârsta de 18 ani doar în funcții alese de partid și de către mentorul său Bunea Stancu, are capacitatea asta de a induce oamenii în eroare. Dar timpul va arăta adevărata față a dumnealui”, a conchis Popa.
Indiferent ce zice actualul lider al liberalilor brăileni, spioni în partide există fără niciun dubiu de pe vremea când foștii feseniști au început să aibă opoziție. La Brăila, de exemplu, de pe vremea când lideri politici erau – Dumnezeu să-i odihnească! - Viorel Balcan, Horia Văsioiu, Constantin Cibu.
Reamintim că, președintele organizației municipale PNL Brăila, Cătălin Canciu, a emis un comunicat de presă pe 28 iulie dimineață, în care l-a acuzat pe primarul Marian Dragomir că Școala nr. 3, o bijuterie arhitecturală, a ajuns o ruină din cauza nepăsării administrației locale. Dragomir a explicat în aceeași zi, câteva ore mai târziu, în cadrul unei conferințe de presă, că respectiva clădire a fost transmisă în 2017 către Parchetul Brăila și că ar fi trebuit să fie reabilitată de Ministerul Justiției, însă proiectul nu s-a mai concretizat, dar nu din vina administrației locale. Canciu a afirmat că la vremea respectivă era inspector șef al ISJ Brăila și că nici nu a vrut să audă de propunerea privind transferul clădirii, totuși primarul Marian Dragomir a făcut public chiar în respectiva dimineață, la câteva ore după ce Canciu și-a emis comunicatul de presă, un document semnat de către șeful ISJ Brăila prin care își dădea acordul pentru transmiterea imobilului la Ministerul Justiției, precizând că liberalul minte. Primarul a mai susținut că nu s-au putut face lucrări de intervenție asupra clădirii școlii deoarece a fost transferată Parchetului, cu precizarea că aceasta va reveni în administrarea municipalității și că se vor face investiții pentru salvarea clădirii și predarea ulterioară a acesteia în administrarea Teatrului de Păpuși.