• bilete pot fi achiziționare online, prin intermediul platformei www.blt.ro, sau de la Agenția teatrală
Anul 2023 se anunță a fi unul plin de spectacole de neratat la Teatrul ”Maria Filotti” Brăila! După scurta vacanță de sărbători, weekendul acesta au loc primele reprezentații din noul an, iar Sala Mare își așteaptă spectatorii.
Sâmbătă, 7 ianuarie, ora 18.00, se joacă comedia ”Un cuplu ciudat”, de Neil Simon, regia Dan Mirea. Prin puterea sa comică, spectacolul “Un cuplu ciudat” vă va face să priviți un tablou cotidian în care umorul situațiilor neplăcute se îmbină perfect cu neprevăzutul. Încă după prima ridicare a cortinei veți intra în haosul comic, dar și incitant, al celor șase prietene: Olive, Florence, Mickey, Vera, Renee și Sylvie. Un apartament dominat de jocuri de societate, de probleme maritale și nu numai, creează un cadru aproape familiar, în care publicul va avea ocazia să admire ușurința cu care personajele noastre vor pendula între disperare, crize conjugale și prietenie.
“Acest spectacol mi-a oferit atât mie, cât și actorilor, șansa să descoperim inepuizabilul comic al acestui text fascinant. Regizoral, am încercat să dau o notă de originalitate comicului de situație creat de autor și să ofer șansa spectatorilor de a vedea un spectacol în care adevărul și sinceritatea oferă răspunsuri, pe care atât noi ca artiști, cât și spectatorii le căutam în Teatru”, afirmă regizorul Dan Mirea.
Distribuția spectacolului “Un cuplu ciudat”: Monica Ivașcu, Flori Popa, Elena Andron, Emilia Mocanu, Cătălina Nedelea, Wanassa Radu, Silvia Tariq, Zane Jarcu și Dan Moldoveanu. Scenografia îi aparține lui Daniel Divrician.
Duminică, 8 ianuarie, ora 18.00, sunteți invitați la fascinantul spectacol “Naufragiat - Fantasticele aventuri ale lui Louis de Rougemont (povestite de el însuși)” de Donald Margulies, un text montat în premieră în România, regia Andrei Huțuleac.
“Am încercat să oferim publicului șansa de a se reîndrăgosti de un teatru curat, capabil să spună povești coerente, inteligibile și care emoționeză un spectru cât mai larg de spectatori, indiferent de vârstă sau de nivelul de educație. Îmi place să cred că am făcut un spectacol care se adresează celor mulți fără a sacrifica în niciun fel elementul altitudinar care le vorbește celor puțini”, susține regizorul Andrei Huțuleac.
Distribuția: Ciprian Chiricheș, Nicholas Cațianis, Blanca Doba, Corina Borș. Traducerea - Corina Moise, scenografia - Maria Nicola, light design - Lucian Moga.
Bilete la spectacole pot fi achiziționate online, pe site-ul www.blt.ro, sau de la Agenția teatrală, telefon 0239.613.969.
Și în 2023 puteți fi la curent cu evenimentele și suprizele pregătite de Teatrul ”Maria Filotti” prin intermediul site-ul www.tmf.ro, pagina de Facebook Teatrul “Maria Filotti”, dar și pe Instagram - Teatrul ”Maria Filotti”.