• pe data de 14 decembrie, Teatrul Excelsior din Bucureşti prezintă piesa „Cei trei purceluşi”, adresată copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 11 ani
Teatrul Excelsior din Bucureşti organizează, pe data de 14 decembrie 2016, două reprezentaţii ale spectacolului pentru copii „Cei trei purceluşi” după James Orchard Halliwell-Phillipps, la Palatul „Lyra”, de la ora 09.30, respectiv de la ora 11.00.
Spectacolul se desfăşoară cu sprijinul Filarmonicii „Lyra-George Cavadia” Brăila şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean şi face parte din programul FABRICA DE JUCĂRII, care cuprinde dramatizări după poveştile şi basmele ce însoţesc copilăria fiecărei generaţii. Textul aparţine patrimoniului universal şi este transpus într-o formulă de spectacol inedită, cu muzică şi dans, povestea special adaptată pentru micul spectator al zilelor noastre, punându-se accent pe rolul interactiv şi participativ al copiilor. Plecând de la ideea că la baza oricărui spectacol stă „jocul” şi că publicul ţintă îl reprezintă preşcolarii şi şcolarii, copii cu vârste cuprinse între 3 şi 11 ani, scopul spectacolului constă în formarea şi pregătirea micuţilor pentru viaţă, prin modelele pe care basmele le conţin, implicându-i astfel activ în sfera consumului cultural.