Spectacol grandios în debutul sezonului estival | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Spectacol grandios în debutul sezonului estival

Soare, vreme frumoasa, trupe si interpreti de renume, muzica de calitate, pe toate gusturile, toate acestea au fost ingredientele spectacolului grandios care a deschis la Braila sezonul estival. Organizat de Fundatia "Fiii Brailei", prin presedintele fondator Sergiu Diacomatu, candidat independent la functia de presedinte CJ, evenimentul a atras peste 10.000 de spectatori, care au dorit sa fie martorii unui spectacol extraordinar, primul de aceasta amploare în istoria Brailei. Pe parcursul celor aproximativ noua ore de muzica, parcarea supermarketului "Kaufland" s-a dovedit a fi practic neîncapatoare pentru miile de oameni prezenti la eveniment. Concertul a fost sustinut de numeroase trupe si interpreti cunoscuti, care au oferit spectatorilor muzica diversa, de la populara pâna la rock. Au urcat pe scena Nicu Paleru, Irina Loghin, Anna Lesko, Puya, Mahala Rai Banda, Annes, Like Chocolate, Maximilian, Bitza, Directia 5, Addiction, Compact, iar la final, legendara trupa Iris. Evenimentul, prezentat de Cosmina Pasarin, a avut prima parte dedicata segmentului muzical popular, pop-lui si hip-hop-ului, iar în partea a doua vedeta serii a fost rock-ul.
Tonul distractiei a fost dat de Nicu Paleru, care a încalzit imediat atmosfera cu cântece de petrecere, pe ritmurile carora brailenii s-au prins în hore si sârbe. Îndragita interpreta de muzica populara Irina Loghin, care a remarcat sonorizarea de exceptie, a încântat publicul cu cântece de suflet, printre care cunoscutul "Casa parinteasca nu se vinde" si "Mai, române, suflet curat", pe care a ales sa le interpreteze fara negativ. Atmosfera a devenit incendiara când pe scena a urcat Anna Lesko, alaturi de dansatoarele ei, dupa care publicul a fost animat de piesele lui Puya.
A urmat apoi formatia Mahala Rai Banda, care a reusit sa determine miile de oameni prezenti la spectacol sa danseze pe antrenantele melodii tiganesti, pline de ritm si pasiune. Solista Annes a animat si ea publicul cu cântece proprii, dar si cu altele din repertoriul international, dupa care au urcat în fata spectatorilor fetele de la Like Chocolate, urmate de Maximilian, care a interpretat cântece hip-hop, între care si hit-ul "Sophie".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro