În deschidere, elevii Anastasia Zamfirache, Victor Prister, Dafina Trufaş şi Irina Buleac, îndrumaţi de prof. Mircea Petrescu, au interpretat la pian piese din creaţiile compozitorilor F. Liszt, D. Cimarosa şi F. Chopin. A urmat un duet la vioară susţinut de Mădălina Roşca şi Athena Moldovan, elevi ai prof. Ioan Popescu, care au interpretat colindele "Moş Crăciun" şi "O, brad frumos", apoi din nou un moment de interpretare la pian, susţinut de către eleva Cătălina Popa, îndrumată de prof. Raluca Ciucă. Programul a continuat cu aria "Habanera", din opera "Carmen" de G. Bizet, în interpretarea elevei Andra Ştefania, de la clasa de canto clasic a prof. Mariana Iordache. În scenă au intrat apoi elevele de la canto muzică uşoară, Mihaela Mocanu, Ştefania Dima, Iulia Burcă şi Alexandra Coman, care au interpretat melodii de succes din repertoriul internaţional, la fel ca şi elevii prof. Adriana Toma: Laura Stoian, Iulian Pânzaru, Lozioara Zamfir şi Emilia Gheorghe.
În sala de spectacol au răsunat apoi şi acorduri de muzică folk, susţinute de elevii Raluca Moldoveanu şi Bogdan Raicu, îndrumaţi de prof. Florin Lazăr, după care un potpuriu de melodii interpretate la orgă electronică de elevii Denis Giurgea şi Robert Durbacă, de la clasa prof. Cristian Şonea. A urmat sceneta "Să-l aşteptăm pe Moş Crăciun, prezentată de elevii de la clasa de actorie a Cătălinei Nedelea, apoi publicul s-a putut delecta cu momente coregrafice susţinute de elevii de la clasele de balet ale prof. Leti Brânzia şi prof. Raluca Rotărescu, precum şi de la clasa de dans modern a prof. Gabriel Alistar. După momentele de dans, a venit din nou rândul muzicii, pe scenă evoluând Denisa Crăciun, de la clasa de pian a prof. Adriana Burcă şi Mihai Sabin Pătulea, elev la clasa de canto muzică uşoară a prof. Galina Cojocari.
Prestaţie artistică la nivel înalt
Un aer de prospeţime şi vigoare au adus elevii clasei de dans popular de la Secţia Externă, din comuna Gemenele. Un lucru inedit a fost participarea în spectacol a Corului mixt de tineret "Trison", dirijat de prof. Marcica Lupu, care a contribuit la conturarea atmosferei apropiatelor sărbători, prin programul de colinde prezentat.
"În acest an jubiliar, când şcoala a împlinit 60 de ani de la activitate, participarea eleviilor a fost impresionantă şi de o calitate deosebită, confirmând importanţa instituţiei noastre, care a dat de-a lungul vremii mari nume pe scenele lirice naţionale şi internaţionale, lucru dovedit de absolvenţii şcolii, în general, cât şi ai clasei mele de canto, în special. Prestaţia artistică a avut un nivel superior din punct de vedere tehnic şi al ţinutei scenice, atât la muzica de factură clasică, ca de exemplu: canto, pian cât şi la numerele coregrafice prezentate în program", a declarat coordonatorul spectacolului, prof. de canto Mariana Iordache.