Spectacol şi adrenalină pe pista Stadionului Municipal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Spectacol şi adrenalină pe pista Stadionului Municipal

Sâmbătă, peste 1500 de brăileni au urmărit întrecerile din cadrul Campionatului Internaţional Open de dirt track, iar la finalul întrecerilor i-au aplaudat pe câştigătorii celor două secţiuni, juniori şi seniori, dar în special pe favoriţii lor, Fănel Popa şi Andrei Popa.

Primii care au concurat au fost juniorii, iar după 7 manşe locul întâi a fost adjudecat de bulgarul Hristo Hristov, poziţia a doua i-a revenit lui Dragoş Mosz iar a treia reprezentantului Clubului Sportiv Municipal Brăila, Andrei Popa, fiul multiplului medaliat, Fănică Popa.
A urmat concursul seniorilor, secţiune la care s-au derulat 13 manşe iar aici primele două poziţii au fost adjudecate de Milan Manev cu 12 puncte şi Adrian Gheorghe cu 11 puncte. Aceştia doi şi-au asigurat calificarea în finala competiţiei iar pentru celelalte două poziţii s-a defăşurat o semifinală la care au particiapat, Hristo Hristov, Fănică Popa, Fogaş Gabor şi Fogaş Imre senior. După o manşă spectaculoasă primii doi şi-au asigurat biletele pentru finală.
Ultimul act al Internaţionalelor Open de dirt track de la Brăila a fost dominat de Manev, care în final acesta s-a clasat pe locul întâi, bulgarul fiind urmat de Adrian Gheorghe şi de Fănică Popa, brăileanul reuşind să încheie concursul pe locul al treilea, după un duel spectaculos cu Hristo Hristov. Primii trei clasaţi de la juniori şi seniori au primit cupe şi diplome din partea organizatorilor, festivitatea de premiere fiind oficiată de Nicu Niţă, prim-vicepreşedintele Federaţiei Române de Motociclism. Duminică a avut loc finala Campionatului Naţional individual de dirt track.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro