Mergi la conţinutul principal

Spectacol în cadrul galei de duminică

* "Acţiunea organizată de noi şi-a atins scopul", a precizat antrenorul George Perţea

Duminică, în cadrul celei de-a doua gale de box organizate de CSM Brăila în colaborare cu DJST, s-au derulat meciuri mult mai spectaculoase decât cele din prima reuniune.
În faţa a peste 100 de spectatori, foste glorii ale boxului brăilean, a unor persoane care au ajutat întotdeauna mişcarea pugilistică din Brăila, printre care şi Gheorghe Farcaş, în primul meci al galei brăileanul Florin Piţa nu a avut niciun pic de emoţii în faţa stelistului Claudiu Paladoiu, pe care l-a învins în mod categoric, după ce a câştigat toate cele trei reprize şi, tot la începători, Alexandru Giurgea a dispus de Ianer Ismail, constănţeanul fiind chiar numărat în repriza a treia de arbitrul Ion Petrea.
O evoluţie superioară primei zile a avut-o şi Sabin Petrea. El a ascultat întocmai recomandările celor doi tehnicieni care îl pregătesc, George Perţea şi Cristian Bălan, şi a câştigat într-o manieră categorică meciul cu Florin Panait de la Farul, în aceeaşi postură fiind şi colegul lui, Ionuţ Stoica, în cel de-a 12-lea meci al rundei. Stoica l-a pus în dificultate în nenumărate rânduri pe Marian Burcea de la Farul şi puţin a lipsit ca în repriza a treia constănţeanul să nu piardă prin abandon.

Vişan, Piţa şi Corbu au câştigat şi duminică

Component al lotului naţional de juniori, Marian Vişan şi-a respectat blazonul şi, cu un bagaj tehnico-tactic superior, l-a învins pe Mihai Oprea, iar în penultimul meci al galei Marian Piţa, titularul lotului naţional de juniori la categoria 56 kg, şi-a mai trecut în palmares o victorie după ce l-a învins pe constănţeanul Iulian Niţă.
Recitalul pugilistic de duminică s-a încheiat cu un meci la fel de spectaculos ca şi precedentele, în care protagonişti au fost Belgian Corbu de la CSM Brăila şi Denis Chiriţă de la Farul, iar spectatorii prezenţi la această gală au răsplătit cu aplauze toate reuşitele elevului lui Costică Dafinoiu.
La fel ca şi în ziua precedentă, ineditul l-a constituit meciul feminin dintre buzoiencele Alina Doagă, pugilistă care va reprezenta România la Campionatul Mondial, şi Gabriela Drăghici. Cu toate că sunt prietene în afara ringului, cele două campioane naţionale nu s-au menajat deloc, iar după o serie la bărbie, Drăghici a făcut cunoştinţă cu podeaua, fiind numărată de arbitrul care a condus disputa.
"Acţiunea organizată de noi şi-a atins scopul. Boxerii de la CSM Brăila au avut posibilitatea să-şi verifice forţele în compania unor pugilişti care au cochetat cu podiumul anul trecut şi s-au descurcat mai mult decât onorabil. Dacă pregătirea fizică a fost pusă la punct în cantonamentul montan, acum pot afirma că începem să facem progrese şi la capitului tehnico-tactic", a declarat la finalul galei antrenorul George Perţea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro