Potrivit informaţiilor furnizate de Compartimentul Informare - Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila (IJJ), în ziua de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02:00, o patrulă a Jandarmeriei l-a depistat pe Laurenţiu R., în vârstă de 20 de ani, domiciliat în oraşul Însurăţei, "care spărsese cinci geamuri de la un fost cinematograf din zona centrală a municipiului". Este vorba de Cinematograful "Central".
"În urma sesizării primite, jandarmii s-au deplasat urgent în zona indicată şi au reuşit să-l depisteze pe suspectul în vârstă de 20 de ani, domiciliat în oraşul Însurăţei, judeţul Brăila. Acesta le-a relatat oamenilor legii că a recurs la acest gest din cauza supărărilor", ne-a precizat plt. mj. Sorin Neftode, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Brăila.
Pentru că a spart geamurile cinematografului, jandarmii i-au întocmit tânărului "supărat" actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere. Dosarul a fost înaintat lucrătorilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, în vederea continuării cercetărilor.