• în ciuda amenzilor aplicate săptămână de săptămână, în locurile de promenadă din municipiu încă pot fi văzute “covoarele” de coji lăsate în urmă de brăilenii fără cei 7 ani de acasă
În ciuda amenzilor aplicate în fiecare săptămână de poliţiştii locali, brăilenii nu se pot dezvăţa de obiceiul de a sparge seminţe în locuri publice. Ca şi în alţi ani, faleza Dunării pare a fi locul preferat al “sămânţarilor”, care lasă în urma lor adevărate covoare de coji. Nici alte spaţii din municipiu nu sunt ferite, însă, de năravurile acestor concetăţeni fără cei 7 ani de acasă. Pe parcursul săptămânii trecute, de exemplu, poliţiştii locali au amendat cu 100 de lei un astfel de specimen - T.C., în vârstă de 30 de ani -, pe care l-au prins în timp ce spărgea seminţe, scuipând cojile pe jos, pe aleea principală a Parcului Monument.
O altă individă, în vârstă de 24 de ani, ieşise să spargă seminţe în faţa porţii, pe bulevardul Independenţei, în dreptul imobilului cu nr. 140. Este vorba despre brăileanca S.M., care a fost amendată cu 50 lei. Tot săptămâna trecută, au mai fost sancţionate două astfel de “elemente”, cu 100, respectiv 50 lei.
După cum se ştie, Primăria ameninţă de ceva vreme că urmează să facă publice filmuleţe cu spărgătorii de seminţe amendaţi de Poliţia Locală, dar deocamdată această măsură nu a fost pusă în practică.