Spărgătorii de maşini se îngrămădesc în sălile de judecată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Spărgătorii de maşini se îngrămădesc în sălile de judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Paul Dumitrel Cercel, cercetat în stare de arest, Cătălin Gabriel Ivan, cercetat sub control judiciar şi Lombardi Poenaru, cercetat în stare de libertate. În rechizitoriul întocmit în cauză, arată procurorii, s-a reţinut faptul că, în perioada 19 - 23 octombrie 2015, inculpatul Paul Cercel, prin efracţie, respectiv spargerea geamurilor portierelor, i-a ajutat pe inculpaţii Cătălin şi Lombardi, să sustragă diverse bunuri şi sume de bani din autoturismele aparţinând mai multor persoane din Brăila. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare la Judecătoria Brăila.
Acum trei luni, tinerii au dat iama în maşini parcate în zona centrală a municipiului, după cum au precizat poliţiştii. Le-au sărit în ochi în special autoturismele "BMW" şi "Mercedes", însă pe listă s-au adăugat şi alte mărci. Au fost comise în total opt infracţiuni de furt din autoturisme şi distrugere, trei dintre acestea într-o singură noapte. Judiciarişti din cadrul Poliţiei Municipiului-Biroul de Investigaţii Criminale au extins cercetările faţă de cei trei tineri, bănuiţi de comiterea a trei furturi din autoturisme, numai în noaptea de 22 spre 23 octombrie. S-a stabilit că cei trei au mai săvârşit alte cinci infracţiuni de furt din auto şi distrugere. În perioada 14 - 23 octombrie 2015, atacatorii ar fi distrus anvelopele de la două autovehicule şi au sustras bunuri din alte patru autoturisme. Prejudiciul a constat în bani, haine, ochelari de soare, încărcător telefon mobil etc. şi a fost în valoare totală de 14.500 lei, fiind recuperat parţial. Pe numele celor trei tineri a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile de furt calificat şi distrugere, care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.
La scurt timp, hoţii din maşini au fost identificaţi de poliţişti, ei urmând să răspundă penal pentru faptele comise.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro