Spărgătorii de garaje. Banda de patru hoți, la judecată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Spărgătorii de garaje. Banda de patru hoți, la judecată

patru indivizi au comis peste 10 furturi din garaje, în decembrie 2021, înainte de sărbătorile de iarnă • aceștia au dat lovitură după lovitură, iar procurorii i-au trimis recent în fața instanței de judecată • s-a stabilit că aceștia au sustras numeroase bunuri din garaje, în care au pătruns prin forțarea lacătului de la ușa de acces • din două garaje, hoții au furat un moped și un motor de barcă

 

Patru brăileni s-au specializat în furturi din garaje, iar în decembrie 2021, înainte de Crăciun, au dat lovitură după lovitură. Au luat garajele la rând, iar din interior au furat numeroase bunuri, ba chiar au sustras un moped și un motor de barcă. Peste 10 garaje au fost sparte de hoți, iar acum procurorii au dispus trimiterea în judecată a celor patru inculpați pentru furt calificat, tentativă la comiterea faptei și complicitate la furt calificat.

După cum au transmis procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria (P.J) Brăila, inculpatul S.I. a fost cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt calificat (două fapte din 20/21 decembrie 2021 și 22/23 decembrie 2021) și furt calificat (faptă din 21 iulie 2023). Inculpatul a ajuns în spatele gratiilor în septembrie 2023, la două luni după comiterea faptei din acest an, el fiind depistat de polițiști. În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii au constatat că inculpatul arestat a mai comis și alte infracțiuni de furt, în anii anteriori. 

 

Hoții au forțat lacătul de acces și au furat un moped dintr-un garaj

Potrivit anchetatorilor, inculpatul Ș.V. este cercetat pentru nouă infracțiuni de complicitate la furt calificat. Este vorba despre trei fapte din noaptea de 17/18 decembrie 2021 și din data 20/21 decembrie 2021, plus alte șase fapte tot din decembrie 2021.

La rândul său, inculpatul I.M.I este cercetat pentru 12 infracțiuni de furt calificat și tentativă la furt calificat, fapte comise în noaptea de 17/18 decembrie 2021 , 20/21 decembrie 2021, 22/23 decembrie 2021.

În lista hoților mai este și Ș.M.D., cercetat pentru 13 infracțiuni de furt calificat și tentativă la furt calificat (fapte din 13 decembrie 2021, 17/18 decembrie 2021, din 20/21 decembrie 2021).

După cum au stabilit procurorii, la data de 13 decembrie 2021, în jurul orei 19.00, prin forțarea lacătului ușii de acces, inculpatul Ș.V., ajutat de I.M.I (minor la acel moment) și Ș.M.D. au încercat să pătrundă într-un garaj, pentru a sustrage bunuri. În noaptea de 17/18 decembrie 2021, cei trei inculpați menționați au forțat lacătul de acces și au pătruns în alt garaj, de unde au sustras mai multe bunuri, pe care ulterior le-au transportat cu autoturismul lui Ș.V. la imobilul unuia dintre ei. “În noaptea de 20/21 decembrie 2021, inculpații au forțat ușa de acces de la garajul unui brăilean și au sustras din interior un moped. Tot în noaptea de 20/21 decembrie 2021, aceștia au pătruns în incinta altui garaj și au sustras un motor de barcă, iar din alte garaje au mai sustras diverse bunuri pe care le-au transportat la imobilul unde locuia inculpatul Ș.V., de unde bunurile au fost recuperate”, au transmis anchetatorii.

La data de 21 iulie 2023, în jurul orei 19.30, profitând de faptul că fereastra era deschisă, inculpatul S.I. a pătruns într-un imobil din municipiul Brăila și a sustras o tabletă, prejudiciul cauzat persoanei vătămate P.A. fiind în valoare de 800 lei.

Procurorii au dispus trimiterea în judecată a celor patru inculpați acuzați de furt, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila. Urmează ca magistrații să dea startul procesului și să stabilească pedepsele pentru cei acuzați.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro