Trei tineri specializaţi în furturi din locuinţe şi societăţi comerciale au fost luaţi pe sus de oamenii legii. Poliţiştii au efectuat patru percheziţii domiciliare şi i-au identificat pe hoţi, recuperând şi o parte din bunurile sustrase.
Marţi, în urma cercetărilor privind furturile din locuinţe şi societăţi comerciale din municipiu, poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale-Compartimentul Patrimoniu au efectuat "vizite" la domiciliul a patru tineri, cu vârste între 16 şi 19 ani. Poliţiştii au stabilit că trei dintre ei au săvârşit două furturi din societăţi comerciale şi un furt din locuinţă. "S-a probat că aceştia, în noaptea de 9 spre 10 ianuarie, au sustras bunuri în valoare de 300 de lei din curtea unei locuinţe situate pe strada Focşani. În noaptea de 2 spre 3 februarie, au sustras bunuri în valoare de 10.000 de lei dintr-o societate comercială situată pe strada I.C.Brătianu şi, în noaptea de 8 spre 9 februarie, au sustras bunuri în valoare de 2.000 de lei dintr-o societate comercială situată pe strada Odobeşti", a precizat insp. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Poliţiştii au recuperat 60% din prejudiciul total cauzat şi pe numele celor trei s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.