Sorin Ovidiu Bălan: "Avem destui consilieri să blocăm activitatea CJ Brăila" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sorin Ovidiu Bălan: "Avem destui consilieri să blocăm activitatea CJ Brăila"

PPDD-iştii brăileni se declară hotărâţi să producă schimbări în ceea ce priveşte mersul lucrurilor în cadrul Consiliului Judeţean şi cel Local Municipal Brăila. Cel puţin asta a dat de înţeles Sorin Ovidiu Bălan, preşedintele filialei locale PPDD, care ne-a comunicat cum se va desfăşura în continuare politica partidului său, după încheierea alegerilor locale. Cu această ocazie, OTV-istul a subliniat faptul că membrii "Partidului Poporului", care au obţinut funcţia de consilier în cadrul CJ şi CLM Brăila, vor lupta pentru transparentizarea utilizării banilor judeţului. De asemenea, acesta a ţinut să avertizeze că în cazul în care propunerile venite din partea PPDD Brăila nu vor fi luate în seamă în cadrul CJ, cei şapte consilieri OTV-işti vor trece la "atac". "Noi avem destui consilieri ca să blocăm activitatea Consiliului Judeţean şi vom face acest lucru, dacă punctele din programul nostru nu vor fi puse în practică. Spre exemplu, acea plasmă despre care am vorbit în campania electorală, ca oamenii să vadă ce bani au intrat în Primărie şi ce bani au ieşit, şi pe ce... De asemenea, desecretizarea contractelor cu Tancrad-ul şi Concivia şi multe altele. În caz contrar, vom bloca Consiliul Judeţean Brăila", a declarat telefonic Sorin Ovidiu Bălan. În aceeaşi ordine de idei, liderul PPDD Brăila nu s-a arătat dezamăgit de rezultatul alegerilor din 10 iunie şi spune că în cadrul partidului deja se fac pregătiri pentru cele parlamentare. "Au furat în Brăila la alegeri de au rupt! Însă nici noi nu suntem naivi, am trecut prin prima bătălie a focului, ştiu cam toate metodele de furat şi le promit că la toamnă o să fie greu de tot să mai fure. Ne pregătim pentru toamnă. Noi deja ne considerăm în campanie", a mai adăugat sursa citată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro