Sorin Ilieşiu cere anularea licitaţiei pentru manuscrisele lui Cioran | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sorin Ilieşiu cere anularea licitaţiei pentru manuscrisele lui Cioran

"Vă solicit să dispuneţi declanşarea unei anchete penale internaţionale instrumentate de Parchetul General din România în parteneriat cu Parchetul General din Franţa, pentru aflarea prin justiţie a adevărului privitor la înstrăinarea arhivei Emil Cioran (din perioada română a vieţii şi a operei acestuia) de patrimoniul cultural al României. (...) Conform declaraţiilor d-nei Eleonora Cioran (soţia fratelui filosofului - n.r.) şi a fiului acesteia în cadrul emisiunii mai sus-mentionate de la B1TV, în cursul anului trecut, arhiva personală Emil Cioran a fost sustrasă fraudulos din locuinţa dânsei (din str.Dealului din Sibiu) de către cetăţeana franceză Laurence Tacou (pe jumătate româncă, după tată), însoţită de cetăţeana română Gina Puică. În preziua centenarului Cioran, adică în 7 aprilie 2011, arhiva personală Emil Cioran furată din România a fost scoasă ilegal la licitaţie de Laurence Tacou, care a vândut cu 406.000 euro ceea ce nu era nici al ei, dar nici al Eleonorei Cioran, întrucât această arhivă, conform dorinţei lui Emil Cioran, aparţinea patrimoniului naţional. Licitaţia ilegală a fost făcută prin Casa Binoche şi Giquello, la hotelul Drouot Richelieu din Paris", afirmă Ilieşiu, în solicitarea adresată procurorului general Laura Codruţa Kovesi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro