Sorin Ghionea a semnat un contract cu formaţia rusă FC Rostov | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sorin Ghionea a semnat un contract cu formaţia rusă FC Rostov

Rostov va achita Stelei suma de 100.000 de euro peentru transferul internaţionalului român, care a adunat 13 selecţii pentru prima reprezentativă. Aceasta va fi a patra echipă din cariera fundaşului în vârstă de 30 de ani după Dunărea Galaţi, Oţelul şi Steaua.
Ghionea este al doilea fundaş central care pleacă de la Steaua în această pauză competiţională, după ce Ionuţ Rada a ajuns la Al Nasr. Singura noutate certă din lotul roş-albaştrilor este un alt fundaş central, bulgarul Jivko Jelev, adus de la Oţelul Galaţi.
În sezonul trecut, actuala echipă a jucătorului român a fost foarte aproape de retrogradare, terminând campionatul pe locul 14 din 16, în condiţiile în care doar ultimele două clasate retrogradează în liga secundă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro