Sorin Enache nu crede in reusita legii de majorare a pensiilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sorin Enache nu crede in reusita legii de majorare a pensiilor

Parlamentarii au votat marirea substantiala a pensiilor care se va realiza incepind cu data de 1 ianuarie 2008. Dupa aceasta victorie istorica revendicata de majoritatea partidelor de pe scena politica, a aparut o mare problema : "De unde bani?" Discutiile din ultimele zile au demonstrat faptul ca resursele financiare nu vin de la bugetul de asigurari sociale, asa cum e conceput acesta acum, ci din cresteri economice, largirea bazei de impozitare si imprumuturi nerambursabile de la bugetul de stat.
Conf.univ. dr. Sorin Enache, fost director executiv al Casei Judetene de Pensii (CJP) Braila si reprezentant al Partidului Democrat a precizat ca "este sceptic in legatura cu reusita legii referitoare la majorarea pensiilor. Se spune ca raportul dintre numarul contribuabililor si cel al pensionarilor este de unu la unu. Eu am indoieli, e posibil sa fie sub unu la unu. Situatia este dramatica oricum pentru ca in actualele conditii, un contribuabil nu poate sustine o pensie decenta. Masura care s-a luat recent ar putea duce la hiperinflatie. Majorarea implica doua aspecte: cresterea procentuala a punctului de pensie de la 32,7% la 37,5% din salariul mediu brut pe economie si sustinerea financiara a acestei masuri. In ceea ce priveste primul aspect, cresterea este raportata la salariul mediu specific anului 2008. Daca acesta va fi 1.300 de lei atunci 37,5% din acesta ar insemna ca valoarea punctului de pensie va fi 487,5. Acest cuantum se inmulteste cu punctajul specific fiecarui pensionar si sumele de care vom avea nevoie sint foarte mari. Variantele propuse pina acum nu sint atit de viabile. Cele doua milioane de euro necesare platii acestor pensii majorate ar trebui sa vina din trei surse: cresterea economica, dar aceasta nu este atit de semnificativa, largirea bazei de impozitare, dar aceasta va duce la tendinta angajatorilor de a eluda legea, de a nu incheia contracte de munca sau de a oferi salariul minim pe baza de contract si restul banilor din mina si cea de-a treia sursa ar fi imprumuturile nerambursabile de la bugetul de stat, ceea ce ar putea duce la dezechilibrarea balantei financiare", ne-a declarat Sorin Enache.
Acesta a spus ca principalii vinovati de aceasta situatie in care exista multi pensionari si putini contribuabili sint guvernantii din anii '90, '95 care au aprobat masuri ce au generat valuri de pensionari anticipate pe post de masuri antisomaj. Cind am scapat de asta, pensionarii pe caz de boala s-au inmultit ca lacustele, iar acum salariatii abia reusesc sa sustina sistemul public de pensii. La toate acestea se adauga criza fortei de munca, fenomen cu care tara noastra, respectiv orasul nostru, se confrunta si care tinde sa ia amploare. Dovada in acest sens sint statisticile referitoare la prezenta scazuta a persoanelor apte de munca la bursele locurilor de munca. Este clar in acest context ca numarul contribuabililor nu va creste atit de curind. "Inainte de a fi ancorat in realitatea persoanelor de virsta a III a care, intr-adevar, au pensii mici, trebuie sa ne uitam la realitatea economica a Romaniei. Se spune ca economicul trebuie sa fie mina in mina cu politicul, dar exista tari civilizate, cu o economie puternica unde de multe ori economicul a dictat pe scena politica. Norvegia, de pilda, una dintre cele mai mari exportatoare de titei, a refuzat sa intre in Uniunea Europeana. Danemarca si Suedia au refuzat sa treaca la moneda euro motivind ca a lor e mai puternica, dar ca sa ajungi sa iei asemenea decizii trebuie sa ai o economie solida. In concluzie, repet faptul ca sint sceptic in ceea ce priveste reusita acestei legi", a mai spus Sorin Enache. Si tot ca un argument forte al faptului ca bugetul de asigurari sociale nu va fi indestulator, incepind din 2008, 2% din CAS -ul salariatului va fi transferat la fondurile private de pensii obligatorii. Este vorba de pilonul II. Procentul va creste progresiv pina la 6% in urmatorii 8 ani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro