Sorin Blejnar îşi bate joc de România prin detaşarea lui Csibi Barna la Abrud | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sorin Blejnar îşi bate joc de România prin detaşarea lui Csibi Barna la Abrud

"Această decizie a preşedintelui ANAF nu reprezintă o sancţionare a lui Csibi Barna pentru manifestările sale antiromâneşti inacceptabile, ci o bătaie de joc la adresa tuturor românilor, mai ales a celor din Ardeal, care s-au simţit jigniţi de acţiunile acestuia. Decizia preşedintelui ANAF nu face decât să confirme faptul că Sorin Blejnar este lăsat de stăpânii săi politici să facă absolut orice în această ţară, inclusiv să îşi sfideze propriul popor. Prin această decizie, Sorin Blejnar a tratat ca pe o glumă acţiunile antiromâneşti ale lui Csibi Barna, transmiţând astfel, inclusiv instituţiilor abilitate să ancheteze evenimentele de la Miercurea Ciuc, că de fapt nu s-a întâmplat nimic", se arată într-un comunicat de presă al PSD.

"Poate că pentru liderii PDL sau pentru cei care servesc interesele acestora, Avram Iancu nu se ridică la nivelul lui Traian Băsescu. Pentru românii adevăraţi însă, Avram Iancu reprezintă un simbol naţional, iar decizia preşedintelui ANAF este o sfidare faţă de sentimentele acestora", mai acuză social-democraţii, care solicită retragerea ordinului preşedintelui ANAF prin care Csibi Barna a fost detaşat la Direcţia Finanţelor Publice din localitatea Abrud.

PSD anunţă totodată că parlamentarii săi vor merge în cele două camere ale Parlamentului pentru a solicita semnaturi de sustinere a acestui demers. "PSD se aşteaptă ca toti parlamentarii din Ardeal, inclusiv cei din PDL, să susţină acest protest şi să ceară lui Sorin Blejnar şi celor care l-au sprijinit pentru funcţia de preşedinte ale ANAF reconsiderarea acestei decizii ruşinoase", conchide comunicatul PSD.

Csibi Barna, bărbatul din Miercurea Ciuc care l-a "spânzurat" pe Avram Iancu într-o piaţă din centrul oraşului, va fi cercetat de Comisia de Disciplină a ANAF, în calitate de funcţionar public, a anunţat vineri ANAF, printr-un comunicat. Sursa citată a mai precizat că preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a dispus detaşarea pentru 6 luni lui Csibi Barna la Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Abrud, judeţul Alba.

Csibi Barna este şi cercetat penal pentru instigare la discriminare, după ce a spânzurat, în faţa unor copii, unii însoţiţi de părinţi, o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu în piaţa din centrul oraşului Miercurea Ciuc, pe 15 martie, ziua când maghiarii au sărbătorit în mai multe oraşe din ţară Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

Gestul lui Csibi Barna a fost condamnat de vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, de liderul UDMR, Kelemen Hunor, şi de primarul din Miercurea Ciuc, Robert Raduly. Acesta din urmă, la fel ca şi Lazlo Tokes, a apreciat că asemenea gesturi pot fi văzute doar în zona Orientului Apropiat. "Asemenea manifestari le-am vazut în zona Hezbolahului. Am fost marcaţi de ce a făcut acest individ", a spus Raduly.

Din 2009 şi până acum, Csibi Barna a primit trei amenzi, de 8.000 de lei, pentru acţiunile controversate pe care le-a organizat. Le-a contestat pe toate în instanţă şi a câştigat. Csibi Barna a anunţat public că doreşte o Constituţie a ţinutului Secuiesc şi înfiinţarea unei trupe paramilitare botezate "Plutonul Secuiesc". Pe 1 decembie 2009, la Cluj-Napoca, el a tulburat desfăşurarea manifestărilor, printr-o acţiune de "comemorare" a unei grupări paramilitare maghiare. Cu primul dosar penal s-a ales în aprilie 2010, pentru constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist şi xenofob. Împreună cu doi prieteni, a amplasat la intrarea într-un supermarket o pancartă pe care scria "Să-ţi fie ruşine, iar ai cumpărat de la evrei!". Dosarul e pe rol la tribunalul Harghita. Csibi Barna s-a făcut remarcat şi prin faptul că în timpul unei vizite a lui Traian Băsescu în Secuime şi-a pus o pancartă pe care scria "Paşaportul, domnule preşedinte!".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro