Sondaj: Comuniştii ar câştiga alegerile din Republica Moldova | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sondaj: Comuniştii ar câştiga alegerile din Republica Moldova

Acesta este susţinut de 39% dintre repondenţi, fiind urmat de preşedintele Partidului Comunist din Republica Moldova, Vladimir Voronin (foto), cu 38%, şi Dorin Chirtoacă cu 37%, relatează Pro TV Chişinău. Pe poziţia a patra se află preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, cu 31%, urmat de Mihai Ghimpu, la egalitate cu preşedintele ţării, Nicolae Tomofti, cu 23%.
Studiul a fost realizat în perioada 6-15 iulie, pe un eşantion de 1.228 de persoane, cu vârsta peste 18 ani, din 91 de localităţi. Potrivit sondajului CBS-AXA, dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri, comuniştii ar câştiga cu 31,6 la sută din voturi, Partidul Liberal Democrat ar obţine 20,7 la sută, Partidul Liberal 8,4 la sută, iar Partidul Democrat 7,9 la sută. Conform aceleiaşi surse, numai 56 la sută dintre alegători s-ar prezenta la urne.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro