Soluţie inedită pentru găsirea unor tratamente | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Soluţie inedită pentru găsirea unor tratamente

O replică aproape perfectă a unui creier uman, conţinând 99% din genele existente în creierul unui fetus uman cu vârsta de cinci săptămâni, a fost realizată de o echipă de cercetători de la Universitatea de Stat din Ohio şi va fi folosită pentru a descoperi tratamente contra unor afecţiuni neurologice, precum Alzheimer şi boala Parkinson, relatează agerpres.ro.
Crescut in vitro pornind de la celule adulte de piele umană, acest model de creier - cel mai complex realizat până în prezent - are dimensiunile gumei de la un creion şi conţine toate principalele regiuni cerebrale şi o măduvă a spinării, dar nu are sistem vascular, detaliază AFP şi ziarul spaniol „ABC".

Fără a recurge la rozătoare

Profesorul Rene Anand, coordonatorul acestui studiu, nepublicat deocamdată în nicio revistă de specialitate, a prezentat rezultatele lucrărilor de cercetare în Florida, în cadrul unei conferinţe pe teme de sănătate în sectorul militar.
Specialiştii din Ohio au creat un „start-up" pentru a comercializa metoda de dezvoltare in vitro a unui creier, potrivit unui comunicat de presă al universităţii menţionate. Se speră că, în acest fel, se vor putea testa mai uşor o serie de tratamente experimentale contra unor boli ale creierului incurabile până acum.
„Acest model este foarte promiţător pentru sănătatea umană deoarece oferă cele mai bune opţiuni pentru testarea şi dezvoltarea de tratamente fără a recurge la rozătoare", a subliniat Rene Anand. În plus, a adăugat el, acest creier permite efectuarea de cercetări genomice direct şi nu prin intermediul modelelor matematice, aşa cum se procedează la ora actuală.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro