Sofia Vergara şi logodnicul său, Nick Loeb, s-au despărţit | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sofia Vergara şi logodnicul său, Nick Loeb, s-au despărţit

"Nu că ar privi pe cineva, dar, ca să nu dau presei ocazia să inventeze drame absurde şi dureroase, prefer să le spun personal fanilor că Nick şi cu mine am decis să ne despărţim. în ultimul timp ne-a fost din ce în ce mai greu să găsim ocazii pentru a petrece timp împreună şi, din cauza muncii mele, iar acum a lui, a devenit din ce în ce mai greu, nu mai este deloc amuzant", a spus actriţa pe contul ei de pe site-ul WhoSay.com.
Sofia Vergara, în vârstă de 41 de ani, a spus în luna februarie că planurile de nuntă stagnează şi că nu a început să organizeze nimic în acest sens, potrivit femalefirst.co.uk.
"Ne-am logodit de peste un an şi încă nu am hotărât cum vrem să pregătim nunta", a declarat Vergara în februarie.
Sofia Vergara a început relaţia cu omul de afaceri Nick Loeb în 2010. După o scurtă despărţire a cuplului, cei doi s-au împăcat şi s-au logodit în iulie 2012.
Actriţa a mai fost căsătorită, între anii 1991 - 1993, cu Joe Gonzalez, cu care are un fiu, Manolo, născut în septembrie 1992.
Sofia Vergara a debutat ca model şi a devenit cunoscută după ce a apărut într-o reclamă a brandului Pepsi. Ulterior, Vergara s-a orientat spre televiziune şi a devenit prezentatoare şi realizatoare de programe pentru o televiziune latino-americană. Rolul din serialul "O familie modernă/ Modern Family" este acela care a făcut-o celebră pe actriţa columbiană şi i-a adus două nominalizări la Globul de Aur şi două nominalizări la premiile Emmy.
Potrivit publicaţiei Forbes, Vergara ocupă prima poziţie în cel mai recent top al celor mai bine plătite actriţe din televiziunea americană, cu venituri de 30 de milioane de dolari.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro