SOCIAL:Turişti rămaşi blocaţi în Masivul Bucegi, recuperaţi de salvamontişti după o intervenţie de şapte ore | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL:Turişti rămaşi blocaţi în Masivul Bucegi, recuperaţi de salvamontişti după o intervenţie de şapte ore

Trei turişti rămaşi blocaţi, sâmbătă seară, într-o zonă extrem de dificilă din Masivul Bucegi, ei petrecându-şi noaptea pe munte, au fost recuperaţi, duminică, de salvamontişti, în urma unei acţiuni care a durat aproape şapte ore.

Doi turişti din municipiul Piteşti şi unul din localitatea Băileşti au rămas blocaţi, sâmbătă seară, în zona "Valea seacă a crucii", din Masivul Bucegi, un traseu abrupt care nu este deschis turiştilor.

Astfel, tinerii, toţi în vârstă de 23 de ani, au sunat la Salvamont, pentru a cere ajutor, spunând că au încercat să iasă din zona de abrupt cu ajutorul corzilor, însă s-au încurcat şi au nevoie de sprijin.

Din cauza orei foarte înaintate şi a condiţiilor dificile, salvamontiştii nu au putut interveni pe timp de noapte şi au pornit în căutarea celor trei turişti duminică dimineaţă, la ora 5.00, a declarat şeful Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc.

La finalul acţiunii care a durat aproape şapte ore, cei trei tineri au fost scoşi din zona de abrupt, ei fiind în afara oricărui pericol.

Salvatorii montani îi sfătuiesc pe turişti să nu se abată de la trasele montane marcate, să nu urce pe munte dacă nu sunt echipaţi corespunzător şi să-şi aleagă traseele în funcţie de condiţia fizică pe care o au, dar şi de experienţă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro