SOCIAL: Sfaturile IGSU pentru cetăţeni: Să aibă pregătite unelte pentru degajarea zăpezii şi rezerve de alimente şi apă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Sfaturile IGSU pentru cetăţeni: Să aibă pregătite unelte pentru degajarea zăpezii şi rezerve de alimente şi apă

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă face apel la cetăţeni să nu plece la drum decât dacă este necesar, să aibă pregătite unelte pentru degajarea zăpezii, rezerve de alimente şi apă, medicamentele necesare pentru tratamente, dar şi mijloace de iluminat independente de reţeaua electrică.

"Având în vedere atenţionarea meteorologică cu valabilitate în data de 29.01.2014, pentru intervalul orar 06.00 - 23.00, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă face un apel către toţi cetăţenii să se informeze permanent asupra condiţiilor meteo folosind toate mijloacele de informare şi să nu pornească la drum decât dacă este necesar, iar în acest caz să echipeze autovehiculele corespunzător anotimpului de iarnă", se arată într-un comunicat de presă al IGSU.

Totodată, IGSU face un apel către femeile care ar trebui să nască în perioada imediat următoare şi gravidele cu risc, să se cazeze în localităţile unde sunt spitale, pentru a putea fi asistate medical în timp util.

Pentru a fi pregătiţi să reziste acasă, IGSU recomandă cetăţenilor să pregătească o rezervă de alimente, apă şi combustibil, să păstreze la îndemână uneltele pentru degajarea zăpezii, să asigure mijloace diferite pentru încălzit şi prepararea hranei şi să pregătească mijloace de iluminat independente de reţeaua electrică.

Persoanele care urmează tratamente cu medicamente sunt sfătuite să îşi asigure din timp stocurile necesare, pentru a nu se afla în imposibilitatea de procurare a acestora.

Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, cu toate echipajele disponibile, inclusiv cele de pompieri paramedici, sunt pregătite să intervină pentru salvarea persoanele aflate în situaţii dificile, prin toate operaţiunile necesare, respectiv evacuare, transport şi asistare.

În Capitală, pentru informarea rapidă a cetăţenilor, ISU Bucureşti a transmis avertizarea meteorologică, însoţită de câteva recomandări, pe cele 37 de panouri electronice dispuse în zonele cu trafic intens.

IGSU mai recomandă anunţarea oricărei situaţii de urgenţă, generată de fenomenele meteorologice, în cel mai scurt timp, la numărul unic 112, precum şi urmărirea buletinelor meteorologice şi a recomandărilor făcute de autorităţile centrale şi locale.

Bucureştiul şi 14 judeţe, respectiv Ilfov, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi şi jumătatea de sud a judeţelor Argeş şi Dâmboviţa, sunt miercuri, până la ora 23.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol.

Potrivit avertizării, viscolul va fi puternic în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde ninsorile vor fi abundente şi viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60 - 70 de kilometri pe oră. În judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea, vântul va avea la rafală peste 70 - 80 de kilometri pe oră. Zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 de metri.

De asemenea, judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Covasna, Braşov, Vâlcea, Olt, Gorj, Dolj şi Mehedinţi, precum şi jumătatea de nord a judeţelor Dâmboviţa şi Argeş sunt miercuri sub avertizare cod galben de viscol.

În Oltenia, nord-vestul Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi centrul Moldovei, miercuri, între orele 06.00 şi 23.00, va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-55 kilometri pe oră, temporar viscolind şi troienind zăpada.

Începând de miercuri, ora 23.00, va intra în vigoare o altă avertizare, valabilă până joi, la ora 10.00.

Astfel, avertizarea cod portocaliu va fi restrânsă, de miercuri noapte, la opt din cele 14 judeţe, respectiv Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea şi Galaţi.

De asemenea, de miercuri noapte până joi dimineaţă va fi prelungită avertizarea cod galben pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Dâmboviţa, Iaşi, Vaslui, Bacău şi Covasna.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro